Castrarea chimică a violatorilor a trecut tacit de Senat

Senatul a adoptat, luni, în mod tacit, un nou proiect de lege privind castrarea chimică a violatorilor, măsură care ar putea fi aplicată pe finalul ispăşirii pedepselor cu închisoarea printr-o decizie a instanţei, însă decizia finală a adoptării iniţiativei legislative aparţine Camerei Deputaţilor.

Iniţiativa legislativă prevede că ”persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată li se poate aplica măsura de siguranţă castrarea chimică”.

De asemenea, măsura de castrare chimică ”se aplică obligatoriu de către instanţa de judecată” şi se efectuează ”în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii”.

Propunerea legislativă are aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, din partea Guvernului, a Comisiei pentru drepturile omului din Senat şi raport de respingere din partea Comisiei juridice.

O iniţiativă similară a fost respinsă de Parlament în legislatura anterioară.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.