Adrian Ţuţuianu se va retrage din Consiliul Naţional de Integritate
Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a confirmat luni seara, pentru Agerpres, că preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, social-democratul Adrian Ţuţuianu, se va retrage din calitatea de membru supleant al Consiliului Naţional de Integritate pentru care a primit luni votul în Senat.
Adrian Ţuţuianu, alături de alte opt persoane a fost votat de Camera Superioară a Parlamentului ca membru supleant al Consiliului Naţional de Integritate, fiind propus de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, informează Romaniatv.net.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni seara, Ţuţuianu a motivat retragerea sa de la CNI prin faptul că nu vrea să aducă atingere acestei instituţii, dar şi prin faptul că nu vrea să existe nicio îndoială cu privire la valorile şi principiile pe care le apără PSD.
„Având în vedere informaţiile recente provocate de validarea mea drept membru supleant în cadrul Consiliului Naţional de Integritate (CNI), ca propunere a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), am decis să mă retrag din această calitate, motivat de următoarele împrejurări: Consiliul Naţional de Integritate trebuie să se afle în afara oricărei suspiciuni cu privire la integritatea membrilor săi. În acest sens, luând act de existenţa unor atacuri de presă în ceea ce mă priveşte, nu vreau să aduc atingere prestigiului şi activităţii instituţiei”, spune Ţuţuianu în comunicatul remis de Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
El arată şi că întrunea toate condiţiile prevăzute de lege pentru a îndeplini calitatea de membru supleant al CNI.
„În calitate de membru al Partidului Social Democrat, nu vreau să existe nicio umbră de îndoială cu privire la valorile şi principiile pe care le apără Partidul Social Democrat, întărite cu fermitate de preşedintele PSD, Primul Ministru Victor Ponta. Menţionez că întrunesc toate condiţiile prevăzute de lege pentru a îndeplini calitatea de membru supleant al Consiliului Naţional de Integritate, retragerea mea fiind determinată exclusiv de motivaţiile expuse anterior. Am comunicat decizia mea Preşedintelui Senatului României, Călin Popescu – Tăriceanu, precum şi Preşedintelui Partidului Social Democrat, Primul Ministru Victor Ponta”, a mai afirmat Ţuţuianu, potrivit comunicatului menţionat.