Zecile de VIP-uri sunt așteptate de Țiriac la vânătoarea de la Balc

0

VÂNĂTOAREA DE LA BALC: A devenit o tradiţie ca în fiecare an, iarna, omul de afaceri Ion Ţiriac să îşi aşteapte invitaţii VIP pe domeniul cinegetic de la Balc. Dacă până acum aceştia se întâlneau în luna ianuarie, potrivit unor surse, în acest an, vânătoarea urmează să aibă loc weekendul viitor. În satul bihorean Balc pregătirile sunt în toi pentru că, la sfârşitul săptămânii viitoare va suna goarna, iar sătenii speră să se numere printre gonacii care vor aduce aduce mistreţii în cătarea armelor.

Sute de mistreţi vor cădea în bătaia puştii milionarilor, aşa cum se întâmplă în fiecare an. Vânătoarea de la Balc va începe pe 19 decembrie. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor  vor examina fiecare porc mistreţ ucis la Balc, pentru a evita izbucnirea unor focare de trichineloză şi pestă porcină. Aproximativ 100 de mistreţi au fost vânaţi anul trecut, în cele două zile de vânătoare.

Şi în acest an este de aşteptat ca majoritatea invitaţilor să aterizeze la Debrecen, aerogara din Oradea fiind  ocolită de către vânătorii de la Balc, de la incidentul din 2009, când un avion Galaxy 200 care îl transporta pe Ion Ion Ţiriac şi alţi 9 invitaţi a ieşit de pe pistă, din cauza gheţii, scrie Vocea Transilvaniei.

George Marsan, primarul oraşului Monte Carlo, Erich Hampel, manager Unicredit Bank Austria, Alfred Baumhauer, fabricant Cartier, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, Klaus Mangold (Chrysler), Siegfried Wolf, preşedintele companiei Magna Europa, Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa, Rudolf Streicher, politician austriac, fost ministru în mai multe guverne, Inigo Herrera, fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, sunt numai câţiva dintre invitaţii lui Ion Ţiriac.

Membrii şi voluntarii asociaţiei Vier Pfoten nu au lipsit nici anul trecut , organizând un protest inedit. Au întins un fileu pe drumul de acces spre domeniu şi au jucat tenis. Dacă în urmă cu doi ani au înălţat un balon cu aer, anul trecut, trei dintre ei au fost costumaţi în porci mistreţi şi au afişat un mesaj clar: „Dragi invitaţi, partida de vânătoare de anul acesta s-a anulat, jucăm tenis“.

„Nu vreau să judec ce calităţi se ascund în spatele nevoilor domnului Ţiriac şi a invitaţilor săi de a ucide animale fără apărare. Masacrul de la Balc a fost mediatizat în fiecare an. Oamenii văd bogătaşi ucigând. Mă întreb dacă nu există şi alte metode mai modeste, mai paşnice şi care pot fi luate drept model în nevoia oamenilor de afaceri de a-şi satisface setea de putere şi anumite temeri. Execuţiile pot fi înlocuite cu sportul alb pe care Ţiriac ştia să-l practice atât de bine“, a afirmat Gabriel Păun, director de campanie la Vier Pfoten International.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.