43 de localități din Teleorman, afectate de inundații

Zeci de comune din judeţul Teleorman sunt în continuare afectate de inundaţii, sâmbătă, şapte persoane din localităţile Troianu şi Crângu fiind evacuate la rude, tot din cauza inundaţiilor trei mii de fântâni neputând fi utilizate.

Şapte persoane din două localităţi ale judeţului Teleorman sunt evacuate, sâmbătă, din calea apelor, acestea fiind găzduite de rude, informează Mediafax.

Potrivit datelor furnizate, sâmbătă, de purtătorul de cuvânt al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Teleorman, căpitanul Adrian Gelu Dragomir, două dintre persoanele evacuate sunt din localitatea Troianul, unde revărsarea râului Urlui a inundat 22 de curţi şi patru case şi unde au fost, de asemenea, evacuate şi 28 de animale.

Alte cinci persoane sunt din localitatea Crângu şi au fost evacuate la rude, în condiţiile în care această localitate este afectată de revărsarea râului Călmăţui, care a avariat o locuinţă, a inundat 25de anexe gospodăreşti, 1,5 kilometri de drumuri comunale şi 25 hectare deterenuri agricole.

Cel mai recent bilanţ dat publicităţii de CJSU Teleorman arată că în acest judeţ sunt afectate de inundaţii 43 delocalităţi, fiind inundate 185 de case, opt obiective socio-economice, 1.071 de anexe gospodăreşti şi 45 de beciuri. De asemenea, viiturile au avariat 20 de poduri şi 177 de podeţe, sunt afectate două diguri, aproximativ 45 de kilometri de drumuri judeţene şi 40 de kilometri de drumuri comunale. Totodată, apele au colmatat aproximativ trei mii de fântâni, autorităţile recomandând populaţiei să nu consume apa din acestea.

Pe toate drumurile naţionale din Teleorman se circulă în condiţii normale, iar drumul judeţean 601F Vedea – Dulceanca este închis din cauza unui pod inundat de apa râului Burdea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.