Sfaturi șocante ale lui Mazăre pentru fetițele de grădință

Primarul Radu Mazăre a făcut o vizită grădiniţelor de la malul mării pentru a aduce o bucurie celor mici înainte de sărbători. Jovial ca întotdeauna, edilul a glumit cu copiii şi le-a spus fetiţelor să aibă grijă pe viitor să nu se îngraşe.

La Grădiniţa Amicii, din Tomis Nord, unde a împărţit cadouri, Radu Mazăre i-a condiţionat pe cei mici să „lase gălăgia” şi să spună „mulţumesc”, în caz contrar nu vor primi nimic, scrie replicaonline.ro.

Întrebându-i pe copii, care se adunaseră în jurul său, dacă ştiu cine e, aceştia au spus ba că Moş Crăciun, ba că… „eşti Mazăreeee”.

Glumind cu ei, edilul le-a spus fetiţelor să aibă grijă să nu se îngraşe, iar băieţilor să fie cuminţi.”Am început să dăm cadourile, pe care le dăm cred că de vreo 10 – 12 ani. Toţi copiii, până în 14 ani, din Constanţa, vor primi cadouri. Trebuie să le terminăm până pe data de 19 şi vor fi primite prin şcoli şi grădiniţe. Astăzi (vineri, 12 decembrie – n.r.) am început cu prima grădiniţă. Am întârziat oleacă datorită procedurilor de achiziţie, dar bine că am terminat la timp. Valoarea pachetului este de 20 de lei şi discutăm de 30.000 de copii. Aţi văzut, le-am spus să se alinieze, să mulţumească, să nu vorbească. Aşa învaţă cum trebuie să se comporte în viaţă”, a declarat Radu Mazăre.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.