Acuzații dure la adresa lui Mitică Dragomir

Sorin Răducanu, fost candidat la şefia FRF, a atacat actuala conducere a Federaţiei, dar şi pe Dumitru Dragomir şi preşedinţii de cluburi din Liga 1.

„Dumitru Dragomir spune că nu sînt blaturi în Liga 1. Pe vremea mea se făceau multe aranjamente. A venit într-o zi Dragomir, înainte de un meci FC Braşov – Flacăra Moreni, şi nu ne-a zis că trebuie să pierdem, dar ne-a spus să ne gîndim că avem permise de conducere şi familii. Pentru o înfrîngere am primit şi 7500 de lei, în timp ce la victorii ne dădeau 4500. Mitică Dragomir este un hoţoman şi un şmecheraş. Eu cred că i-au dat drumul din puşcărie pentru turnătorii, pentru că dedea informaţii. Dar nu este timpul încheiat pentru el. Finul lui este secretar general la FRF. Cît timp a fost preşedinte la LPF, Dragomi a furat de a rupt.

La alegerile din martie, Răzvan Burleanu ne-a promis marea cu sarea şi sînt aceleaşi minciuni ca pe vremea lui Mircea Sandu. Nu a schimbat nimic. Burleanu şi Iorgulescu nu merită să conducă fotbalul românesc prin ceea ce au făcut. Au trecut 10 luni. Au spus ca fac centre de excelenţă. Au spus ca vor face opt. Nici n-au mişcat din degete. În Liga 1, cluburile trăiesc din bani publici. Patronii de cluburi şi preşedinţii au căpuşat fotbalul românesc. Ei au averi mari, iar fotbaliştii nu sînt plătiţi de luni bune”, a declarat Sorin Răducanu la postul de radio Sport Total FM.

C
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.