Mânăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân!

Situat la 3 km de statiunea balneo-climaterica Calimanesti Caciulata, pe malul drept al Oltului si la cca. 20 km nord de Ramnicu Valcea, ansamblul manastiresc de la Cozia, cu hramul “Sfanta Treime”, la inceput a fost cunoscut sub numele de “Manastirea Nucet”, abia mai tarziu primind numele de “Cozia”, dupa muntele din vecinatate.

Biserica mare cu hramul “Sfanta Treime”, armonios proportionata, cu ornamentatie bogata, a fost construita de mesteri din Moravia, dupa modelul bisericii sarbesti din Crusevat, din piatra alba tare, intre 1387-1391, ctitor fiind domnitorul Mircea cel Batran. Conceputa dupa planul trilobat, ea surprinde prin precizia si perfectiunea realizarii artistice. A fost sfintita la 18 mai 1388. Partea superioara a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor si pictura din pronaos dateaza din timpul lui Mircea cel Batran. Pictura a fost renovata in 1517, in vremea lui Neagoe Basarab, cand s-a facut si fantana care ii poarta numele, dupa cum se vede intr-un fragment de inscriptie; intre anii 1706-1707 i-a fost adaugat pridvorul, s-a refacut pictura din incinta si s-au adaugat cerdacurile, chiliile si s-a reconstruit havuzul cu apa (baptisteriul din fata bisericii). Toate acestea s-au facut de catre paharnicul Serban Cantacuzino. Pictura originara se pastreaza in naos, unde pe peretele de vest sunt pictati Mircea si fiul sau Mihail in costume de cavaleri, iar in stanga se afla portretul lui Serban Cantacuzino.

Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele:

„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.

Catapeteasma originara din lemn, a ars si a fost refacuta in 1794 din caramida, fiind zugravita in anul 1907. Crucea de pe turla este din timpul lui Mircea, iar policandrele din naos si pronaos au fost daruite manastirii de domnitorul Constantin Brancoveanu. Cladirile au fost refacute de domnitorii Bibescu si Stirbei intre anii 1850-1856; tot atunci s-au construit si doua pavilioane din care se mai pastreaza cel din stanga, care a fost resedinta domneasca de vara.

In pronaos se gasesc mormintele voievodului Mircea si al monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, calugarita dupa moartea fiului ei, decedata in 1605. Piatra funerara a domnitorului este o copie a celei originale si dateaza din 1938. Manastirea are doua paraclise, unul cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” (1583), iar celalat, “Duminica Tuturor Sfintilor” (1710).

Paraclisul din zid, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, asezat in coltul de sud-est al manastirii, dateaza din anul 1583. Paraclisul, zis brancovenesc, asezat in coltul de nord-est, este din caramida, avand doua case boltite si un foisor. Dateaza din anii 1710-1711.

De-a lungul timpului mănăstirea a fost reparată și renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare și consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958–1 ianuarie 1959 de către guvernul României, la intervenția patriarhului de atunci, Justinian Marina.

Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 – 1707 pridvorul, în cunoscutul stil brâncovenesc. În timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreață redutabilă în calea cotropitorilor.

Aici a slujit preotul Radu Șapcă, participant de seamă la revoluția burgheză de la 1848 din Țara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866 cu prilejul aniversării Unirii:„Știți că acest templu este zidit de prințul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinț viteaz, asemenea și ceilalți Vlad al V-lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum și Ștefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejește pentru apărarea acestor țări, de a scăpa pe străbunii noștri de năvălirile ce veneau din alte părți.”

Mănăstirea a cunoscut și momente neplăcute. Astfel, între 1879 – 1893 autoritățile o transformă în pușcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882.„Cozia, unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie!”

Ulterior va fi și spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici.

Un alt moment greu pentru sfântul lăcaș a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „…piatra comemorativă cu inscripția de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârșire, în biserici băgându-se cai…

Adevărul este că una dintre cele mai vechi mănăstiri din România nu mai are clopote, deși Mircea cel Bătrân a înzestrat Mănăstirea Cozia, inițial cu doua clopote, datate 4 aprilie 1395, iar, în mai 1413, Mihail voievod, fiul lui Mircea cel Batrân, mai dăruiește Coziei un clopot. „Acestea sunt clopotele ctitoricești despre care se spune că intonau o linie melodică în amintirea lui Mircea Vodă ziditorul Coziei”, povestește Ligia Rizea, sociolog și consultant în cadrul Direcției Județene de Cultură Vâlcea. Cele două clopote nu s-au pierdut, ci, în prezent, se găsesc la Curtea de Argeș, la Episcopia Argeșului și Muscelului. Cât despre clopotul mic se știe că s-ar afla la Arhiepiscopia Râmnicului. Cum s-a întâmplat asta, însă, rămâne greu de explicat…

Surse: wikipedia, valceaturistica.ro;