Toate elicopterele SMURD au fost oprite la sol
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, luni seară, că, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviaţie, toate elicopterele SMURD de la serviciile din ţară vor fi oprite la sol până se va stabili că e sigur să se zboare cu ele.
Arafat a spus că în ţară sunt opt baze aeriene SMURD funcţionale, iar toate aparatele de zbor de la acestea vor fi oprite la sol, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviaţie.”E decizia Inspectoratului de Aviaţie, e o decizie înţeleaptă şi corectă”, a spus Raed Arafat.
Arafat a precizat că elicopterele nu vor mai fi folosite la intervenţii până când nu se va stabili, în urma verificărilor, că este sigur să se zboare cu ele.El a mai declarat că elicopterul care s-a prăbuşit în lacul Siutghiol este un ”elicopter recent, nou” şi nu avea probleme tehnice, recent el având făcută şi revizia tehnică de către Eurocopter.
Întrebat dacă reproşează ceva echipelor de intervenţie, Arafat a răspuns: ”La acest moment suntem axaţi pe recuperarea victimelor, apoi vom analiza fiecare minut de intervenţie. Din datele pe care le am până acum, deocamdată, nu am ce reproşa. Echipele au ajuns la intervenţie în 15-16 minute”.