Deputatul PNL, Mircea Roșca, rămâne în arest preventiv

0

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis marți propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de DNA Ploiești cu privire la deputatul PNL Mircea Roșca și vărul acestuia, Adrian Rotilă.

„Prelungește arestarea preventivă a inculpaților Mircea Roșca, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 20 decembrie 2014 până la data de 18 ianuarie 2015, inclusiv, și Adrian Rotilă, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 decembrie 2014 până la data de 19 ianuarie 2015, inclusiv. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia magistraților ÎCCJ, informează Romaniatv.net.

ÎCCJ a respins pe 26 noiembrie contestația deputatului PNL Mircea Roșca față de măsura arestului preventiv, astfel că parlamentarul cercetat pentru fapte de corupție a rămas în detenție.

Roșca a fost reținut și ulterior arestat preventiv, după ce anchetatorii au percheziționat domiciliul acestuia din localitatea prahoveană Comarnic timp de mai multe ore.

Mircea Roșca este cercetat pentru trafic de influență într-un dosar în care mai sunt vizați vărul acestuia, Adrian Rotilă, de asemenea în arest preventiv, dar și președintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, aflat sub control judiciar, aceștia din urmă fiind acuzați de cumpărare de influență și dare de mită. Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene PNL Prahova, Mircea Roșca a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Popescu și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri în localitate de către firma denunțătorului.

Procurorii susțin că din această sumă Mircea Roșca a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea la nivel județean. „Diferența de 4.000 euro a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului”, arată DNA.

Sursa citată menționează că, în perioada 2011-2014, Mircea Roșca a intervenit pe lângă factorii de decizie din instituții publice din județul Prahova (Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului — Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat — Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia) asupra cărora avea influență prin prisma calităților pe care le-a deținut în mod succesiv la nivelul autorităților publice locale centrale și la nivel politic, în vederea atribuirii către societățile deținute de Adrian Rotilă a unor contracte de achiziții publice.

„În schimbul acestor ‘intervenții’, Mircea Roșca a primit de la Adrian Rotilă bani și alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcții în valoare de 35.418, 39 lei și folosința unui autoturism marca Audi A8)”, au mai reținut procurorii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.