Bilanțul epidemiei de Ebola depășește 6900 de persoane

0

Peste 6.900 de persoane au murit din cauza febrei hemoragice Ebola, majoritatea dintre ele în Africa de Vest, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Până la 14 decembrie, 18.569 de persoane au contractat virusul mortal în trei dintre ţările cele mai afectate, şi anume Guineea, Liberia şi Sierra Leone, iar 6.900 au murit, informează Mediafax. În total, 18.603 cazuri de infectare cu Ebola şi 6.915 decese au fost înregistrate în opt ţări de la începutul epidemiei, în decembrie 2013.

Comisia Europeană a avizat luni faborabil controalele anti-Ebola aplicate în aeroporturile din cele trei ţări africane afectate de epidemie, dar a solicitat UE să ia măsuri pentru susţinerea şi îmbunătăţirea lor.”Posibilitatea ca un pasager infectat cu virusul febrei hemoragice să se poată îmbarca într-un avion este apropiată de zero pe cele trei aeroporturi” din capitalele Sierra Leone, Guineea şi Liberia, a anunţat Comisia Europeană, care a prezentat rezultatele misiunii de evaluare în zonă a experţilor europeni, la sfârşitul lunii noiembrie.

Verificarea a fost decisă în octombrie de Uniunea Europeană în contextul temerilor provocate de contaminarea cu virusul Ebola a unei asistente spaniole.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.