„Recviem” de Mozart, duminică la Ateneul Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, va interpreta „Recviem”, de Wolfgang Amadeus Mozart, duminică, de la ora 18.00, la Ateneul Român din Bucureşti, într-un concert comemorativ, dedicat împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Potrivit unui comunicat remis Mediafax, concertul va avea loc în sala mare a Ateneului Român, iar solişti vor fi Silvia Micu, Sidonia Nica, Ionuţ Popescu şi Marius Boloş.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte. Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791) a murit la vârsta de 35 de ani, lăsând „Recviemul” neterminat. Süssmayr, discipol al lui Mozart, a finalizat lucrarea „Recviem pentru solişti, cor şi orchestră, KV 626″.”Nu trebuie să-mi mai fie teamă de nimic. Simt în starea sănătăţii mele că sună ceasul. Sunt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte de a mă fi bucurat de talentul meu. Viaţa a fost totuşi frumoasă, cariera a început sub auspicii atât de fericite. Dar nu poţi să-ţi schimbi soarta. Nimeni nu-şi fixează singur timpul vieţii. (…) Închei. Am în faţă Recviemul pe care n-am voie să îl las neterminat”, mărturisea Mozart într-o scrisoare din septembrie 1791, adresată lui Lorenzo da Ponte (Mozart, „Scrisori”, Editura Muzicală, Bucureşti, 1968).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.