A început „măcelul” de la Balc

Sâmbătă se dă startul vânătorii de la Balc. Milionarii Europei s-au reunit pe domeniul de 150 de hectare a afaceristului Ion Țiriac. Vineri seara au avut parte de un ospăţ tradiţional, cu sarmale şi ţuică. Pentru prima dată după 11 ani, vânătoarea nu a mai fost organizată în luna ianuarie.

Pe domeniul din judeţul Bihor au ajuns cei mai bogaţi oameni din ţară şi din Europa. Invitaţii lui Ion Tiriac au ajuns vineri după-amiază la Balc, iar cei din străinătate au aterizat pe aeroportul din Debreţin.

Prima vânătoare de la Balc a avut loc în 2005. Atunci au fost împuşcaţi 185 de mistreţi. Este pentru prima dată în 11 ani când tradiţionala vânătoare de mistreţi are loc înainte de Anul Nou.

Vineri seara, oaspeţii au avut parte de o cină tradiţională românească cu sarmale şi ţuică, iar în week-end cu toţii vor împânzi pădurile din jur la vânat. Printre invitaţii de anul trecut se numara Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa şi primarul din Monte Carlo. Mistreţii împuşcaţi vor fi donaţi unor case de bătrâni şi orfelinate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.