Autocar răsturnat pe DN 1. Doi morţi şi mai mulţi răniţi!
Accidentul a avut loc pe DN 1, în localitatea sibiană Mohu. Autocarul s-a răsturnat în afara şoselei, iar traficul nu a fost afectat.
Doi oameni au murit duminică şi mai mulţi au fost răniţi după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN1, în judeţul Sibiu, relatează TVR. Şapte persoane, dintre care trei sunt în stare gravă, au fost transportate la Spitalul Judeţean Sibiu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că alte persoane, care aveau contuzii, au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. Autocarul s-a răsturnat în afara şoselei, iar traficul nu a fost afectat. Accidentul a avut loc pe DN 1, în localitatea sibiană Mohu. Conform primelor informaţii, în autocar se aflau 13 pasageri. Autocarul efectua o cursă regulată dinspre Italia spre Vaslui.