Băsescu nu mai primeşte vila de protocol de la Snagov

Lovitură pentru Traian Băsescu. Vila de la Snagov, cea în care voia să locuiască fostul preşedinte după terminarea mandatului, nu îi va fi dată în folosinţă.

Guvernul a decis ca vila de la Snagov pe care o ceruse Traian Băsescu să fie dată Ministerului Muncii.

„În urma solicitării Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Guvernul a decis, prin Hotărâre de Guvern, transferul unui imobil RAPPS din Snagov, către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Destinaţia acestui imobil urmează a fi aceea de centru de pregătire, orientare, formarea profesională, pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru personalul care lucrează cu persoanele ce suferă de diverse dizabilităţi. Solicitarea ministerului s-a bazat pe necesităţile care rezultă din înfiinţarea unui astfel de centru, respectiv, posibilitatea de a organiza în spaţiul aferent: sală de conferinţe; sală de seminarii; facilităţi destinate asigurării cazării şi servirii mesei; interconectarea la serviciile comunale (apa curentă, canalizare, electricitate) şi de comunicaţii (telefon, fax, internet)”, se arată într-un comunicat de presă.

Înainte de această decizie, Traian Băsescu declara că nu a primit niciun răspuns cu privire la locuinţa în care va sta după încheierea mandatului, ca fost şef al statului, menţionând că mai rămâne în Vila Lac 3 pentru 60 de zile.”Nu am primit niciun răspuns, deocamdată ştiu de la SPP că cea din Mihăileanu nu poate fi protejată şi nu corespunde stadardelor de securitate, pentru că sunt nouă familii acolo. Dar, deocamdată stau la Lac 3, am 60 de zile timp în care să locuiesc acolo. Nu asta mă frământă”, a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu a precizat că nu a cerut o vilă anume, ci o locuinţă de protocol şi un birou, conform legii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.