Iohannis îşi doreşte două mandate de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei franceze L’Express, că îşi doreşte să rămână în funcţie două mandate, pentru avea timp să îşi îndeplinească proiectele, enumerând, ca priorităţi, combaterea corupţiei, reformarea sistemelor medical şi educaţional.

Întrebat care sunt proiectele prioritare, Klaus Iohannis a răspuns: „În primul rând trebuie să combatem corupţia şi să facilităm eforturile în acest sens. Pe plan instituţional, trebuie să implementăm noi proceduri, mai simple şi mai transparente, în privinţa modului în care sunt aleşi parlamentarii, a modului de înfiinţare a partidelor politice şi a finanţării acestora”.

„De asemenea, vreau să lansez dezbateri publice ample pe teme din sistemul de sănătate şi din educaţie. În prezent, în România, dezbaterile au loc doar în cadrul partidului care aplică un proiect de reformă. Iar când partidul respectiv pierde puterea, succesorul său încearcă să anuleze tot ce s-a făcut. Dacă se vrea cu adevărat reformarea sistemului public, deciziile trebuie să facă obiectul unui consens politic şi trebuie acceptate de toate partidele mari”, a adăugat Iohannis.

Reporter: Va fi suficient un mandat pentru a duce la îndeplinire aceste proiecte?

„Este vorba de acţiuni de durată. Lucrurile nu se pot schimba în patru-cinci ani. Din acest motiv, îmi doresc să rămân la putere două mandate”, afirmă Klaus Iohannis.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.