Mii de turişti au luat cu asalt pârtiile de schi din Valea Prahovei

Mii de turişti se află, sâmbătă, pe pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei, unde ninge liniştit, iar stratul de zăpadă naturală depăşeşte 20 de centimetri, fiind primul weekend din acest sezon de iarnă când pârtiile de pe Valea Prahovei sunt acoperite cu zăpadă naturală. Şi în judeţul Sibiu sute de turişti au luat cu asalt zonele montane, unde, potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă atinge aproape un metru la Bâlea Lac şi depăşeşte 30 de centimetri la Păltiniş.

Sute de iubitori ai sporturilor de iarnă, turişti care au petrecut Crăciunul la munte sau care au ajuns pe Valea Prahovei pentru sfârşitul de săptămână se află, sâmbătă, pe pârtiile din staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia, acesta fiind primul weekend din acest sezon de iarnă când se schiază în condiţii bune în toate staţiunile prahovene, transmite corespondentul Mediafax.

La Azuga, a început să ningă de vineri seară, iar sâmbătă sute de turişti se află pe pârtii, administratorii domeniului schiabil punând în funcţiune şi tunurile de zăpadă pentru a face funcţionale toate pârtiile din staţiune. Potrivit lui Vasile Richea, administrator al pârtiilor din Azuga, sâmbătă se schiază pe pârtiile Cazacu Începători şi Cazacu Şcoală, unde peste stratul de zăpadă artificială de 25 de centimetri s-a aşternut un strat de zăpadă naturală care măsoară 20 de centimetri.

De sâmbătă, la Azuga a fost deschisă şi pârtia Sorica, iar pe celelalte pârtii din staţiune au fost puse în funcţiune tunurile care produc zăpadă artificială, astfel încât reprezentanţii autorităţilor locale spun că, dacă vremea nu se va încălzi, în weekend-ul viitor se va putea schia la Azuga pe toate pârtiile. În staţiunea Buşteni, ninge de asemenea, iar sute de turişti se află pe pârtia Kalinderu şi în parcul de distracţie de la baza domeniului schiabil.

Şi la Sinaia sunt practicabile pârtiile de mare altitudine dinValea Dorului şi Valea Soarelui, unde sute de turişti au urcat pentru a schia sau a se da cu snowboard-ul. Drumul între staţiunile de pe Valea Prahovei este aglomerat, sâmbătă după-amiază, mulţi turişti care nu au petrecut vacanţa de Crăciun la munte alegând să meargă sâmbătă în staţiuni, pentru a schia.

Mii de turişti au petrecut şi anul acesta vacanţa de Crăciun în staţiunile de pe Valea Prahovei, staţiuni în care hotelierii au pregătit pachete turistice la preţuri plecând de la 260 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare.

Sâmbătă după-amiază, pe mai multe tronsoane ale drumului naţional 1, între Bucureşti şi Braşov, circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, drumul fiind aglomerat în special pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte. Astfel, se circulă cu viteză redusă în zonele Bărcăneşti, Comarnic, Sinaia, Buşteni şi Predeal, unde coloana de maşini măsoară aproximativ un kilometru şi jumătate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Alexandru Ursu, a declarat corespondentului Med că DN 1 iafaxeste aglomerat pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte, unde ninge, iar carosabilul este umed. Potrivit sursei citate în această zonă se circulă în coloană, dar nu sunt blocaje în trafic. Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă şi, având în vedere condiţiile de drum, să evite să se angajeze în depăşiri.

Câteva mii de turişti se află pe pârtiile din staţiunile Poiana Braşov şi Predeal, unde stratul de zăpadă măsoară 30 – 40 de centimetri, după ninsorile din ultimele 24 ore, fiind puse în funcţiune şi tunurile de zăpadă, transmite corespondentul Mediafax.

În Poiana Braşov, se poate schia în condiţii foarte bune pe toate pârtiile din staţiune, inclusiv în partea inferioară a Masivului Postăvarul, iar statul de zăpadă măsoară 30 – 40 de centimetri. De asemenea, pe lângă zăpada naturală, pentru înzăpezirea pârtiilor s-au folosit instalaţiile de producere a zăpezii artificiale şi peste 25.000 de metri cubi de apă.

Domeniul schiabil din Poiana Braşov a fost extins în urmă cu trei ani, pârtiile având, în prezent, o lungime totală de 24 de kilometri şi întinzându-se pe o suprafaţă de 85 de hectare. Turiştii au la dispoziţie şi câteva instalaţii pe cablu care sunt funcţionale, şi anume Telecabina Kanzel, Telescaunul Ruia şi Teleschiul Ruia. O urcare sau o coborâre cu telecabinele din Poiana Braşov costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii între 6 şi 12 ani, iar urcarea şi coborârea vor costa 35 de lei pentru adulţi şi 17 lei pentru copii. În ceea ce priveşte accesul pe puncte la telecabine, telegondolă, telescaune şi teleschiuri, cea mai ieftină cartelă, de 6 puncte, costă 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar cea mai scumpă, cu 240 de puncte, costă 530 lei pentru adulţi şi 290 lei pentru copii.

De asemenea, iubitorii sporturilor de iarnă pot opta şi pentru abonamente la transportul pe cablu, care diferă în funcţie de ore, preţul încadrându-se între 60 şi 100 de lei. Pe zile, un abonament de o zi cu urcări nelimitate costă 140 de lei (80 de lei pentru copii), iar pentru zece zile din sezon, consecutive sau nu – 1.000 de lei (600 de lei pentru copii).

Cele mai aglomerate pârtii din Poiana Braşov sunt Bradul, Lupului, Drumul Roşu şi Sulinar. Schiorii începători pot folosi pârtia Bradul, care are o lungime de 430 de metri. Pârtiile cu dificultate medie sunt Drumul Roşu (4.725 metri) şi Sulinar (2.820 de metri), iar cele destinate schiorilor cu experienţă sunt pârtiile Lupului (2.605 metri), Subteleferic (2.200 de metri) şi Kanzel (297 metri).

Şi pe pârtiile din Predeal se schiază în condiţii foarte bune, fiind puse în funcţiune cele zece tunuri de zăpadă. Cea mai aglomerată pârtie din staţiune este pârtia Clăbucet, unde statul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri.

Sute de turişti au luat cu asalt, sâmbătă, zonele montane din judeţul Sibiu, unde profită din plin de stratul consistent de zăpadă, care, potrivit meteorologilor, atinge aproape un metru la Bâlea Lac şi depăşeşte 30 de centimetri la Păltiniş, transmite corespondentul Mediafax.

Zeci de turişti au decis să profite, sâmbătă, de stratul de zăpadă depus în zonele montane din judeţul Sibiu. Astfel, potrivit meteorologilor, la Bâlea Lac, la ora 14.00, stratul de zăpadă avea 98 de centimetri, iar turiştii pot schia, se pot da cu sania sau snowboard-ul.

„Ninge abundent. Sunt şi foarte mulţi turişti în zonă. Nu e soare, dar este frumos”, a declarat corespondentului Mediafax Leonard Klingeis, proprietarul unei cabane de la Bâlea Lac şi al Hotelului de Gheaţă. Potrivit acestuia, hotelul a fost finalizat, iar de Crăciun s-au înregistrat şi primii turişti care au înnoptat acolo.

„Au fost britanici cei care s-au cazat. Tot britanici vor fi şi cei care se vor caza de Revelion. Pentru noaptea respectivă, Hotelul de Gheaţă este complet rezervat. Mai sunt locuri disponibile în cabană”, a declarat Leonard Klingeis.

Cei care doresc să se cazeze în cabană de Revelion au la dispoziţie mai multe pachete cu oferte. Primul pachet constă în trei nopţi de cazare, demipensiune şi masa festivă de Revelion. Preţul pentru acest pachet variază între 1.140 şi 1.315 lei de persoană, în funcţie de tipul de cameră aleasă. Cel de-al doilea pachet include două nopţi de cazare, demipensiune şi masa de Revelion şi poate fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 963 şi 1.228 de lei de persoană.

La Bâlea Lac, mai sunt disponibile locuri pentru Revelion şi la fosta cabană de vânătoare a familiei Ceauşescu, unde turiştii pot achiziţiona pachete de Revelion la tarife cuprinse între 850 şi 1.100 de lei de persoană. Preţul diferă în funcţie de numărul nopţilor de cazare şi de tipul camerei. În ofertă sunt incluse cazarea, demipensiune, masa festivă şi divertisment. Toţi cei care aleg un pachet la această cabană beneficiază de o noapte de cazare gratuită.

Şi în staţiunea Păltiniş, aflată la circa 30 de kilometri distanţă de municipiul Sibiu, s-au aflat, sâmbătă, foarte mulţi turişti care au profitat din plin de zăpada căzută. Sibienii, dar şi turişti veniţi din diferite zone ale ţării, s-au bucurat de zăpadă, au schiat şi s-au putut da cu sania sau cu placa.Reprezentanţii Complexului Arena Platoş din Păltiniş au anunţat că toate pârtiile sunt funcţionale, la fel şi instalaţiile de telescaun, teleschi, dar şi nocturna.

Complexul Arena Platoş, aflat la intrarea în staţiunea Păltiniş, dispune de pârtii de schi pentru începători şi avansaţi, pârtii de snowboard şi sănii, dar şi de un centru de închirieri şi şcoală de schi pentru începători.

Reprezentanţii complexului au anunţat că în noaptea de Revelion va fi organizată o petrecere pe pârtie la care sunt aşteptate peste o mie de persoane. În cazul în care zăpada naturală nu rezistă până la finalul anului, complexul dispune de tunuri de zăpadă artificială, pârtiile urmând a fi disponibile pentru petrecere.

Zăpada s-a aşternut şi în celelalte zone ale judeţului, iar turiştii care au venit de Crăciun în Mărginimea Sibiului şi urmează să plece doar duminică se pot bucura de plimbări cu sania.

Majoritatea pensiunilor se vor elibera doar în cursul zilei de duminică, iar marţi sau miercuri vor sosi turiştii care au închiriat locurile pentru Revelion.

Cele mai multe pensiuni din Mărginime au fost deja închiriate, preţurile variind între 110 şi 550 de lei pe noapte de persoană, în funcţie de tipul unităţii şi serviciile oferite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.