Dosarul Firea-Băsescu, redeschis

Procurorii Parchetului General au reluat ancheta în dosarul în care senatoarea PSD Gabriela Firea a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru șantaj, au declarat, marți, pentru Agerpres, oficiali ai PÎCCJ.

Ancheta în acest dosar fusese suspendată ca urmare a imunității fostului președinte Traian Băsescu.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate. În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.

Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior. În motivarea procurorilor se arată că imunitatea președintelui îl scutește pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat.

Parchetul General susține că imunitatea a fost definită ca o formă de protecție a președintelui României împotriva oricăror presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive.

Parchetul mai susține că singura protecție absolută pe care imunitatea funcțională o asigură președintelui României este cea legată de exprimarea, în timpul mandatului, a opiniilor politice. Senatorul PSD Gabriela Firea declara în aprilie că avocatul său a redactat textul plângerii penale împotriva lui Traian Băsescu pentru două infracțiuni din Codul penal: amenințare și șantaj.

„Eu cred că sunt toate elemente constituite pentru cele două infracțiuni. Mă simt amenințată în urma declarației președintelui țării că s-ar putea să nu-mi găsesc soțul acasă dacă nu stau în banca mea și nu sunt atentă pentru că și pe moșia sau parohia soțului ar fi probleme pe care dumnealui le-ar cunoaște. Eu am tras concluzia că domnia sa a vrut să tragă un semnal de alarmă anumitor organe de anchetă pentru ca familia mea să aibă de suferit din pricina faptului că eu sunt membru și comunicator al unei comisii parlamentare de anchetă”, spunea Firea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.