Moody’s a pus sub supraveghere ratingurile Raiffeisen Bank

0

Moody’s a pus sub supraveghere în vederea unei posibile retrogradări calificativele pentru datoriile şi depozitele pe termen lung ale Raiffeisen Bank, în prezent evaluate la Ba1, ca urmare a coborârii ratingurilor similare ale băncii mamă, Raiffeisen Bank International.

„Punerea sub supraveghere a ratingurilor Raiffeisen Bank reflectă posibilitatea ca îmbunătăţirea cu o treaptă survenită pe fondul aşteptărilor privind un posibil sprijin financiar din partea băncii mamă să fie eliminată în situaţia în care ratingul de soliditate financiară al băncii austriece va fi retrogradat din nou”, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Calificativele acordate pentru depozitele şi datoriile pe termen lung ale băncii austriece Raiffeisen Bank International au fost retrogradate pe 23 decembrie de la A3, la Baa1. De asemenea, ratingul care măsoară soliditatea financiară a băncii austriece a fost coborât la de la D+ la D. Cele trei calificative au fost puse sub supraveghere în vederea unei noi retrogradări.

În cazul subsidiarei din România, Moody’s a confirmat calificativul pentru soliditatea financiară la D-, cu perspectivă stabilă, precum şi calificativele pentru datoriile pe termen scurt.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.