Angela Gheorghiu, invitată specială în seara de Revelion

0

Soprana Angela Gheorghiu este invitata specială a tradiţionalei Gale din seara de Revelion de la Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania, unde va susţine un concert extraordinar alături de dirijorul român Tiberiu Soare, care va asigura conducerea muzicală a Orchestrei Simfonice Saarbrücken.

„Astăzi, paharele de şampanie vor fi umplute până la refuz, pentru că spunem la revedere anului care a trecut cu o mare sărbătoare muzicală. Gala tradiţională de Anul Nou în Festspielhaus o va prezenta pe minunata soprană Angela Gheorghiu, una dintre marile vedete ale operei din prezent. Încă de tânără, cântăreaţa română a avut o voce excepţională – «un dar de la Dumnezeu», cum o numeşte ea. De când a fost descoperită de Sir Georg Solti, Angela Gheorgiu a cunoscut succesul pe cele mai mari scene internaţionale – şi acum vine în sfârşit la Baden-Baden”, se arată pe site-ul www.festspielhaus.de.

Acest concert pe care Angela Gheorghiu îl va susţine alături de Tiberiu Soare se încadrează într-un proiect mai amplu al sopranei, care organizează anual o serie de spectacole în perioada toamnă-iarnă, în cele mai importante săli europene, dar şi în afara continentului. Colaborarea dintre cei doi artişti români datează de câţiva ani şi s-a concretizat în concerte anuale alături de orchestre importante, în metropole ale Europei.

Printre recentele evenimente de acest gen se numără concertul dirijat în mai 2013, desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). Iar, în toamna anului 2013, colaborarea dintre cei doi artişti a însemnat alte trei concerte: Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles).Anul acesta, la invitaţia Angelei Gheorghiu, Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai activi şi mai apreciaţi şefi de orchestră români ai momentului, a asigurat conducerea muzicală pentru mai multe concerte susţinute în Europa de cunoscuta soprană română. Astfel, trei concerte în legendare săli de profil din Europa au găzduit evenimente al căror afiş i-a adus în prim-plan pe cei doi artişti români. Acestea s-au desfăşurat pe 9 noiembrie, la Théâtre des Champs-Elysées din Paris, pe 16 noiembrie – Musikverein Graz (Austria) şi pe 25 noiembrie – Sala Concertgebouw din Amsterdam.

Soprana română Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori din tânăra generaţie. Îşi desfăşoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi participând la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Elveţia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.