Retrospectiva politică a anului 2014

0

Cel mai important eveniment politic al lui 2014 a fost scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, câştigat de reprezentantul susţinut de PNL şi PDL, Klaus Iohannis, cel care, la o diferenţă de peste un milion de voturi, l-a surclasat pe Victor Ponta, susţinut de PSD, UNPR şi PC, se arată într-o analiză Mediafax.

Este pentru a treia oară când PSD pierde alegerile prezidenţiale, dar este pentru prima oară când social-democraţii îşi menţin, pentru moment, puterea guvernamentală, după un astfel de eşec.

Toate celelalte evenimente politice, de la ruperea USL şi până la închegarea a trei noi formaţiuni politice – PMP, desprins din PDL; PLR, desprins din PNL; noul PNL, format din fuziunea PNL cu PDL – au fost subsumate mizei politice fundamentale, reprezentată de alegerile prezidenţiale.

Ceea ce a rămas din acest an politic a fost mesajul transmis, pentru prima dată după Revoluţie, de electoratul din România în ceea ce priveşte modul inadecvat de a face politică al actualei clase politice. Dacă până acum acest lucru s-a materializat prin absenteism la urne, de această dată, alegătorii şi-au găsit purtătorul de mesaj printr-un vot masiv exercitat, prezenţa la urne fiind cea mai mare, de la alegerile din 1996 .

Evenimentele politice desfăşurate în 2014 s-au împletit, parcă mai mult ca niciodată, cu evenimente ce ţin de domeniul Justiţiei. Politicul şi Justiţia s-au aflat, în 2014, într-un joc de lumini şi umbre.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este faptul că anul politic 2014 a fost traversat, ca un fir roşu, de parcursul unui act normativ – Legea amnistierii şi graţierii. Ca un făcut, anul începe cu dezbateri politice aprinse referitoare la această lege şi se încheie cu respingerea ei de către Parlament, ca urmare a votului dat de populaţie lui Klaus Iohannis, cel care a cerut în mod expres acest lucru, în campania electorală.

Anul politic 2014 a debutat, astfel, sub auspiciile sumbre ale momentului numit generic ”marţea neagră”, denumire sub care a rămas cunoscută ziua de 10 decembrie 2013, în care parlamentarii au adoptat sau au încercat să adopte amendamente sau legi controversate, printre care şi Legea amnistierii şi graţierii.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în prima săptămână a anului 2014, că şi-ar dori ca Legea amnistierii şi graţierii să fie ”uitată” în sertarele Parlamentului sau să fie respinsă. A trebuit să treacă un an de zile şi să intervină presiunea scrutinului popular de la prezidenţiale, pentru ca acest lucru să se întâmple.

Anul 2014 a debutat, pe fondul dezbaterilor referitoare la statul de drept şi independenţa Justiţiei, cu atacuri succesive ale politicienilor la adresa Justiţiei. Astfel, pe 6 ianuarie, fostul premier şi preşedinte al PSD, Adrian Năstase, este din nou condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul Zambaccian. Premierul în funcţie, Victor Ponta, declară imediat că este o mare nedreptate ca Năstase să fie ”hăituit” o viaţă întreagă de ”sistemul lui Băsescu”. În replică, şeful statului, Traian Băsescu, îi cere ”imperativ” lui Ponta să renunţe la orice atac la adresa Justiţiei.

Ponta recidivează şi afirmă că Năstase este condamnat politic şi victimă a ”regimului” Băsescu, situaţie comparată cu cea a Iuliei Timoşenko, în Ucraina. În paralel, alţi social-democraţi îi iau apărarea lui Năstase, făcând un zid în jurul acestuia.

Spre deosebire de Ponta, liderul liberal Crin Antonescu susţine că Năstase nu este un condamnat politic şi pretinde că declaraţiile lui Ponta pe acest subiect au fost făcute ”la cald” şi sub emoţie.

Episodul culminează cu declaraţia asistentului secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, făcută la Bucureşti, potrivit căreia provocările politice la adresa Justiţiei sunt ”îngrijorătoare”.

În paralel, liderii PSD Constanţa solicită, nici mai mult nici mai puţin decât desfiinţarea DNA, în timp ce CSM susţine că declaraţiile premierului Victor Ponta în legătură cu Năstase au afectat nu doar instanţe sau parchete, ci ”întreg sistemul judiciar”.

Pe data de 3 februarie, preşedintele PSD, Victor Ponta a afirmat că PSD nu mai susţine , ”în mod categoric”, Legea amnistierii şi graţierii. Cu toate acestea, legea a rămas în Parlament, fără a fi pusă pe ordinea de zi pentru a fi respinsă, până la finalul anului 2014.

Totodată, la începutul acestui an, decizia informală luată la nivelul PSD a fost de a nu mai permite nicio ridicare de imunitate solicitată de procurori în cazul parlamentarilor. Această decizie a fost respectată până la momentul alegerilor prezidenţiale.

Anul politic 2014 debutează cu ruperea, în luna februarie, a mamutului electoral şi parlamentar reprezentat de USL, o uniune a PSD, PNL, UNPR şi PC, care avea o majoritate parlamentară de peste 70%.

Prima problemă apărută în acest ”aşa-zis monolit politic” a reprezentat-o abordarea diferită de către PSD şi PNL a alegerilor europarlamentare din luna mai.

PSD şi PNL decid, astfel, să meargă pe liste separate la europarlamentare. Liberalul Călin Popescu Tăriceanu a atras atenţia, la acel moment, că listele comune ar fi mult mai utile pentru menţinerea coeziunii USL, lucru pe care îl face şi Radu Stroe, apropiat al acestuia.

Pe de altă pare, apare şi o primă disfuncţionalitate a USL – care este recunoscută public – la nivelul organizaţiei Ilfov, unde PSD şi PNL nu se pot pune de acord. Neînţelegerile culminează cu demisia din PSD a vicepreşedintelui Gabriela Firea, care a invocat faptul că niciun lider al PSD nu a reacţionat la decizia PNL de a colabora cu PDL în Ilfov.

În paralel, are loc accidentul aviatic din Munţii Apuseni, care a generat o puternică emoţie publică. PDL a cerut demisia premierului Ponta, susţinând că acestuia îi revine responsabilitatea politică. MAI revenea însă PNL, în actul de guvernare, iar liderul Crin Antonescu l-a criticat public pe Radu Stroe, ministru de Interne, arătând că acesta este un ”exemplu de comunicare catastrofală”.

Stroe demisionează, ulterior, de la MAI, iar ”pe surse” apar ştiri potrivit cărora Scutaru şi Atanasiu ar fi în cărţi pentru preluarea portofoliului. Între timp, liderul UNPR Gabriel Oprea preia interimar conducerea MAI şi nu va mai părăsi conducerea ministerului, având să rămână cu acest portofoliu şi în Guvernele Ponta 3 şi Ponta 4.

Pe de altă parte, la sfârşitul lunii ianuarie, Elena Udrea demisionează din PDL. Ea se înscrie ulterior în PMP, despre care afirmă că e o formaţiunea care se alătură lui Băsescu în lupta cu USL. La fel face şi Teodor Paleologu, care demisionează din PDL pentru a se alătura PMP.

Udrea a susţinut, la începutul anului 2014, că dacă USL se rupe, iar PNL merge cu dreapta la prezidenţiale, un candidat PSD nu are şanse .

La începutul anului 2014, PSD structurează o nouă alianţă în interiorul USL, alături de UNPR şi PC. Noua alianţă, denumită USD, este constituită, cel puţin la nivel declarativ, în perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai. Ea este, de fapt, un proiect politic care eludează PNL, scopul final fiind, aşa cum se va vedea, susţinerea unui candidat comun la prezidenţiale.

În luna februarie PNL face şedinţă pentru a decide remanierile guvernamentale. Antonescu vrea ca Iohannis să facă parte din Guvern, ca ministru de Interne, dar şi vicepremier, înlocuindu-l astfel pe Daniel Chiţoiu. Ponta răspunde că îl va numi la Interne, funcţia de vicepremier urmând a se discuta.

Apar fricţiuni între Ponta şi Antonescu, premierul afirmând că Antonescu nu ştie cum funcţionează un Guvern. Ponta spune că Iohannis se va ocupa, ca vicepremier, de partea economică, aşa cum făcea Chiţoiu şi refuză discuţia legată de mutarea funcţiei de vicepremier de la ministrul Finanţelor la cel al Internelor.

Negocierile eşuează în prima fază. Are loc, imediat, o întrevedere a liderilor USL la Vila Lac 1, unde Ponta propune, în contrapartidă la Iohannis, ca şi liderul PC Daniel Constantin să deţină funcţia de vicepremier. Este primul moment când se prefigurează explicit ruperea USL.

Ulterior, în campania prezidenţială Victor Ponta confirmă faptul că nu a dorit în mod deliberat să-l numească pe Iohannis vicepremier.

În paralel, Iohannis devine din ce în ce mai vocal, intensificându-şi apariţiile şi declaraţiile publice. El susţine că USL se poate rupe, dacă negocierile merg prost. Între Ponta şi Antonescu apar primele jigniri publice. Antonescu îl compară pe Ponta cu un ”chelner”, premierul arătând că, de când e prieten cu Băsescu, liberalul a adoptat limbajul acestuia.

Antonescu spune, pe de altă parte, că PNL nu acceptă vicepremier pentru PC, cu Daniel Constantin, arătând că e vorba de o devalorizare a funcţiei. Aceste poziţii ireconciliabile conduc la ruptura de facto a USL. PNL votează, în consecinţă, ieşirea de la guvernare.

Înţelegerea potrivit căreia USL susţine candidatul PNL la prezidenţiale, în persoana lui Crin Antonescu, e aruncată în aer. PSD se repliază rapid şi formează un nou Cabinet – Ponta 3, cooptând şi UDMR la guvernare. Ulterior, conducerea PSD se reuneşte la Orăştie, iar Victor Ponta anunţă, pentru prima dată, în public, intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale.

Momentul ruperii USL este şi momentul în care Călin Popescu Tăriceanu face notă discordantă faţă de decizia conducerii PNL de a ieşi de la guvernare.

De la poziţia de prim-ministru în 2006, când Victor Ponta făcea referiri ironice în plenul Parlamentului la bărbăţia sa, Tăriceanu ajunge să negocieze pe cont propriu cu Ponta rămânerea PNL la guvernare împotriva deciziei luate cu o zi înainte de conducerea partidului, privind ieşirea de la guvernare. Disidenţa sa se finalizează cu demisia din PNL şi cu anunţul că va candida la alegerile prezidenţiale, unde îl va înfrânge pe Antonescu. Cu toate acestea, un grup foarte restrâns de liberali i se alătură lui Tăriceanu, în primă instanţă.

Mai întâi, după demisia de la şefia Senatului anunţată de Crin Antonescu la momentul învestirii în funcţie a Guvernului Ponta 3, Călin Popescu Tăriceanu este susţinut de PSD pentru a prelua această funcţie. Tăriceanu a continuat să susţină ideea continuării proiectului USL, în formula parteneriatului său cu Victor Ponta, invocând un eventual rezultat prost la europarlamentare al PNL ceea ce ar fi dus la schimbarea conducerii partidului.

Chiar înaintea alegerilor europarlamentare,Tăriceanu îşi anunţă reînscrierea în PNL, la organizaţia din Satu Mare, dar valabilitatea adeziunii sale este contestată de cei mai mulţi lideri ai PNL. În cele din urmă, fostul preşedinte al PNL ajunge în situaţia de a fi dat afară din şedinţa conducerii partidului de foştii săi colegi, la solicitarea lui seniorului Mircea Ionescu Quintus.

Alegerile europarlamentare din 25 mai au reprezentat primul test politic al anului în perspectiva alegerilor prezidenţiale. După ruperea USL, liderul PNL Crin Antonescu a decis să impună partidului un scor de minimum 20% pentru europarlamentare, sub care a anunţat că îşi va prezenta demisia din fruntea PNL.

La rândul său, PSD condus de premierul Victor Ponta s-a aflat în postura de a-şi testa susţinerea electorală pentru a determina baza de pe care să construiască o candidatură prezidenţială proprie.

În primă instanţă, PSD a încercat să înregistreze pentru europarlamentare Uniunea Social Democrată, ca formulă asemănătoare USL prin care să preia din capitalul politic al acesteia. Solicitarea de înregistrare a USD a fost respinsă de Biroul Electoral Central, această denumire de alianţă fiind folosită în anii ’90 şi, implicit, a fost interzisă preluarea acestei denumiri.

Ulterior, mesajul PSD pentru europarlamentare s-a concentrat pe două sloganuri: ”USL trăieşte” şi ”Mândri că suntem români”.

Pe de o parte, USL a reprezentat pentru Victor Ponta, după ruperea alianţei, instrumentul politic de propagandă prin care să promoveze conflictul cu Traian Băsescu şi, implicit, asimilarea întregii scene politice într-o tabără sau alta. Discursul lui Ponta a avut în mod constant mesajul ”continuăm lupta cu Băsescu”, ”continuăm USL”, prin care s-a încercat preluarea zonei de electorat ”anti-Băsescu” care nu se regăsea în totalitate între votanţii PSD.

De altfel, cea mai mare parte a campaniei pentru europarlamentare a fost dominată de conflictul mediatic între Victor Ponta şi Traian Băsescu, fără ca subiectele că privească teme europene.

În acelaşi timp, PSD a încercat încă de la europarlamentare să cultive prin motive tradiţionale şi mesaje naţionale, şi uneori naţionaliste, o zonă de electorat suplimentar celui tradiţonal al PSD. PNL a reuşit abia în finalul campaniei interzicerea folosirii denumirii de USL de către PSD pe materialele electorale.

În urma alegerilor europarlamentare s-a putut observa că PSD a obţinut în plus, în mod surprinzător, alegători în zonele urbane. 37,6% a reprezentat un succes relativ pentru social-democraţi, în condiţiile în care PSD s-a aflat în alianţă cu PC şi UNPR.

Conflictul Ponta-Băsescu l-a favorizat în primul rând pe cel dintâi, în condiţiile în care PMP a obţinut cu sprijinul deschis al preşedintelui doar 6,2%, mai puţin chiar şi decât candidatul independent Mircea Diaconu – 6,8%.

Pe de altă parte, PNL s-a aflat în faţa unei situaţii de criză după alegeri. Scorul de la europarlamentare al liberalilor, de 15%, a fost unul aproape identic cu cel din 2009, când PNL nu avea atât de mulţi aleşi locali, preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari municipii.

Imediat după alegeri Crin Antonescu şi-a prezentat demisia din fruntea PNL, aşa cum anunţase în cazul unui scor sub 20%. Contrar celor discutate între cei doi, şi prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis îşi anunţă demisia din funcţia deţinută, după scorul foarte mic obţinut de partid în Sibiu, în raport cu aşteptările sale.

Dacă iniţial Antonescu miza pe faptul că partidul va fi condus mai departe de Klaus Iohannis, succesorul său de drept ca prim-vicepreşedinte, acum PNL trebuie să găsească o formulă de conducere până la noi alegeri în congres.

La scurt timp după europarlamentare, Crin Antonescu şi Vasile Blaga anunţă fuziunea PNL – PDL într-un partid mare de centru-dreapta. Decizia a luat prin surprindere întreaga scenă politică, fiind necesară în aceste condiţii părăsirea ALDE şi trecerea la PPE, după ce Antonescu negase în nenumărate rânduri această posibilitate.

Alături de Antonescu participă la discuţii pentru fuziune şi Klaus Iohannis. Unul dintre punctele centrale ale discuţiilor vizează un candidat comun la alegerile prezidenţiale, dar la scurt timp, Crin Antonescu îşi anunţă intempestiv retragerea din cursa prezidenţială. Gestul lui Antonescu ia prin surprindere pe cei mai mulţi dintre liderii PNL, mai ales prin faptul că acesta nu a anunţat pe niciunul dintre apropiaţii săi despre ce intenţionează să facă.

Ulterior, el îşi justifică retragerea prin faptul că în partid ar exista lideri, indicându-i pe Teodor Atanasiu şi Ludovic Orban, care avansează varianta candidaturii la prezidenţiale a lui Klaus Iohannis. Antonescu menţionează că, din punctul său de vedere, Iohannis nu ar avea cum să fie străin de demersurile lui Atanasiu şi Orban. ”Bătălia toamnei este între pietoni şi baroni”, estima la acel moment Antonescu, proaspăt retras din calitatea de posibil prezidenţiabil.

Conducerea interimară a PNL a fost preluată de Klaus Iohannis, care continuă discuţiile cu liderii PDL pentru fuziunea celor două partide.

În pregătirea congresului PNL de la finalul lunii iunie o serie de lideri din partid şi-au manifestat scepticismul faţă de viabilitatea candidaturii lui Iohannis la prezidenţiale, reclamând revenirea lui Antonescu asupra deciziei de a se retrage din cursă.

Congresul PNL se desfăşoară cu Iohannis candidat la preşedinţia partidului, poziţie în care a fost ales votul masiv al delegaţilor. Ulterior, el a propus adoptarea unei rezoluţii în privinţa candidatului la prezidenţiale, moment în care din sală a fost propusă din nou candidatura lui Crin Antonescu. Solicitat la tribuna congresului, fostul preşedinte al PNL a confirmat disponibilitatea de a candida pentru prezindenţiale în numele partidului. Aceeaşi disponibilitate o manifestase şi Klaus Iohannis.

În faţa unei sciziuni a partidului, prin organizarea unui vot în congres între Iohannis şi Antonescu, actualul şef al statului a făcut un pas înapoi, optând pentru varianta ca Delegaţia Permanentă să fie împuternicită cu o astfel de decizie, în baza unor măsurători sociologice.

De altfel, pentru prima dată după ce Antonescu fusese ales în funcţia de preşedinte al PNL, în 2009, alegerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi au fost uninominale.

Trei săptămâni mai târziu, Delegaţia Permanentă a PNL decide prin vot să-l nominalizeze pe Klaus Iohannis în calitatea de candidat la alegerile prezidenţiale din partea liberalilor.

În 26 iulie are loc congresul de fuziune prin ”contopire” între PNL şi PDL, cu decizia menţinerii numelui de Partidul Naţional Liberal de către noua formaţiune. Din motive tehnice legate de calendarul electoral, PNL şi PDL decid să înfiinţeze şi Alianţa Creştin Liberală pentru cadidatura lui Iohannis la prezidenţiale. În acelaşi timp, protocolul alianţei prevede că premierul va fi desemnat din partea PDL în situaţia în care Iohannis ar câştiga alegerile.

În mod informal, fuziunea PNL-PDL, chiar cu declanşarea formalităţilor juridice, a fost condiţionată în primul rând de câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis. Un eşec al său la alegeri ar fi dus implicit la stoparea procesului de fuziune dintre cele două partide.

Pregătirea alegerilor prezidenţiale a pus PSD în faţa unei adevărate provocări de a obţine sprijin popular aproape prin orice mijloace, utilizând pârghiile guvernamentale şi mediatice.

Victor Ponta a reuşit performanţa de a avea o triplă lansare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale. În primă instanţă, cu ocazia Consiliului Naţional al PSD de la Craiova din 29 iunie, când a avut neşansa de a se suprapune cu o serie de inundaţii şi viituri în zona Olteniei care au avut loc exact în aceeaşi zi. A doua lansare a avut loc cu ocazia congresului extraordinar PSD de la Alba Iulia care i-a validat candidatura, dar care a presupus o serie de incidente tehnice de transmisie de la filialele judeţene ale PSD.

A treia lansare la prezidenţiale a lui Victor Ponta a avut loc chiar de ziua de naştere a acestuia, pe Arena Naţională. În pofida efortului organizatoric al PSD, reuniunea s-a dovedit un eşec din punct de vedere al sonorizării, cei mai mulţi spectatori nereuşind să audă discursurile şi părăsind stadionul înainte de discursul candidatului.

Campania pentru prezidenţiale a lui Victor Ponta a continuat liniile directoare de la europarlamentare, insistând asupra religiei şi etniei, dar şi a termenilor ”băsist – antibăsist”. Pe de altă parte, PSD s-a remarcat prin cea mai virulentă campanie electorală negativă a ultimilor ani îndreptată împotriva contracandidatului, reprezentat de Klaus Iohannis.

Atacurile împotriva sa au vizat implicarea în adopţia unor copii în anii ’90, fiind sugerat faptul că episodul ar fi vizat trafic de organe, iar în obţinerea celor şase case deţinute în Sibiu fiind sugerate posibile ilegalităţi, faptul că ritmul declaraţiilor sale este unul molcom, fiind catalogat drept ”gângav”.

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Gabriela Firea, s-a remarcat printr-un atac la Klaus Iohannis legat de faptul că nu are copii şi nici nu a înfiat, menţionând că nu ar fi ”complet” ca posibil preşedinte. Declaraţiile lui Firea au fost sancţionate ce CNCD, dar după alegerile prezidenţiale.

Atacurile la persoană s-au regăsit şi în declaraţiile de campanie ale lui Ponta, dar şi în confruntările televizate, când prim-ministrul îl acuza pe Klaus Iohannis de faptul că ar avea ”atitudine de moşier”, s-ar comporta ca ”un stăpân de sclavi” şi ar trebui să fie ”umil şi cuminte” cum s-ar fi comportat în perioada alianţei USL.

Până în primul tur al prezidenţialelor a fost implicat în campania electorală şi preşedintele Traian Băsescu, acesta fiind un personaj foarte util premierului Victor Ponta. De altfel, campania a fost împărţită între trei tabere, care au încercat să se raporteze la ceilalţi prin alipirea celorlalte două tabere: Traian Băsescu – PMP (Elena Udrea), Victor Ponta – PSD, Klaus Iohannis – PNL.

Dominarea expunerii mediatice de către PSD în campania prezidenţială, folosirea demnităţii de preşedinte sau premier de către Traian Băsescu sau Victor Ponta, au făcut ca în cazul lui Iohannis sau al Monicăi Macovei campania să se concentreze fie în mediul virtual, pe internet, fie prin campanie în teren, ”door – to – door”. Acest lucru a determinat utilizarea reţelelor sociale ca mijloc de transmitere a mesajelor politice ale candidaţilor.

Dacă Guvernul Ponta a folosit pârghiile guvernamentale pentru a încerca să obţină un avantaj net în cursa electorală, cum a fost Ordonanţa de Urgenţă 55 care a permis traseismul politic al aleşilor locali, preşedintele Traian Băsescu a aruncat în campania electorală ”bomba”: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE, în perioada în care era procuror, situaţie care ar fi încălcat legea.

Fără să prezinte date concrete din care să reiasă acuzaţiile pe care le-a făcut, Traian Băsescu a prezentat o deducţie pe marginea unor acte normative şi a refuzului SIE de a-i prezenta clarificările cerute pe această temă.

Ulterior, conflictul preşedintelui cu SIE şi şeful acestuia, Teodor Meleşcanu, intrat şi el în cursa electorală, a devenit unul instituţional. Mai târziu, tot în campania electorală, sunt difuzate imagini surprinse la Paris la începutul anului, în care apar Elena Udrea şi Alina Bica, şefa DIICOT.

Campania pentru alegerile prezidenţiale a fost dublată de iniţiative civice care au declanşat campanii sociale pentru participarea la vot.

Momentul primului tur al prezidenţialelor a relevat o serie de probleme la secţiile de votare din diaspora care au fost insuficiente şi care i-au pus pe mulţi români în imposibilitatea de a-şi exprima votul. În urma acestei situaţii, ACL şi reprezentanţi ai românilor din străinătate au solicitat suplimentarea secţiilor de votare, pentru turul doi de scrutin.

Refuzul Guvernului Ponta şi a miniştrilor de Externe de a suplimenta numărul secţiilor de votare din străinătate, în pofida deciziei favorabile a Biroului Electoral Central, a fost de natură să stârnească revolta românilor din diaspora, fapt care a provocat în ţară mitinguri de solidaritate.

Intrarea lui Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor a făcut ca Monica Macovei să-şi declare susţinerea pentru acesta, după ce candidatul ACL anunţase că nu negociază voturi pentru turul al doilea. Iohannis şi-a reiterat mesajul pentru independenţa justiţiei, pentru statul de drept şi împotriva corupţiei.

De altfel, acest mesaj a fost relevat în dezbaterea televizată cu Victor Ponta, care a refuzat în mod constant să accepte propunerea lui Iohannis de respingere imediată a Legii amnistiei şi graţierii. Cu această ocazie, Iohannis a respins şi imaginea promovată de PSD cum că ar fi ”manevrat” de Băsescu, în momentul în care l-a întrebat pe Victor Ponta dacă Băsescu i-a ”prostit pe români” când l-a nominalizat premier.

Reuşita de a contrapune imaginilor promovate de PSD în cazul său, cum a fost aceea că Iohannis nu ar fi ”un bun român”, s-a materializat în ultima zi de campanie când actualul preşedinte a cântat, provocat de jurnalişti, prima strofă a imnului naţional, într-o conferinţă de presă.

”Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”, a fost replica lui Iohannis, la campania dură folosită de contracandidatul său. Acesta a fost şi mesajul care a închis campania prezidenţială.

În turul doi de scrutin prezidenţial, Klaus Iohannis obţine mai multe voturi decât Traian Băsescu în 2004 sau în 2009, situându-se la peste 1 milion de voturi de Victor Ponta, aceasta fiind o premieră pentru anii de după Revoluţie când alegătorii au fost din ce în ce mai dezinteresaţi de participarea la alegeri.

Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis au avut consecinţe imediate şi radicale în ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, dar şi în ceea ce priveşte PSD. Astfel, în noaptea alegerilor, Ponta îl sună pe Iohannis şi îl felicită, recunoscându-şi înfrângerea. Ulterior, Ponta dispare brusc din spaţiul public timp de aproape o săptămână, presa relatând că premierul ar fi plecat în vacanţă în Dubai, cu prietenul său, Sebastian Ghiţă.

La întoarcere, susţine în mod intempestiv o conferinţă de presă în care anunţă că Legea amnistierii şi graţierii va fi pusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi respinsă, iar PSD va vota în favoarea cererilor Justiţiei de ridicare a imunităţii.

Pe de altă parte, Ponta este chemat în Parlament să dea explicaţii despre organizarea votului în diaspora. În faţa parlamentarilor, premierul anunţă public că regretă faptul că nu toţi românii au putut vota în Diaspora şi precizează că a „plătit preţul politic” pentru acest lucru. Ulterior, dosarul „Diaspora” este preluat de DNA.

CExN al PSD, convocat pentru analiza eşecului la prezidenţiale, decide excluderea din PSD a doi vicepreşedinţi – Marian Vanghelie şi Dan Şova – şi a fostului lider al partidului, Mircea Geoană. Tot atunci este exclus din PSD şeful CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, acuzat de luare de mită. Măsurile împotriva lui Geoană vor continua şi ulterior. Astfel, Ponta îl eliberează pe Geoană din funcţia de Înalt reprezentant al premierului, iar Guvernul scoate la vânzare casa RA-APPS în care locuia. Totodată, Geoană este înlocuit de Titus Corlăţean la şefia Comisiei parlamentare pentru aderarea la Schengen.

PSD traversează un moment de precipitare, în condiţiile în care demisionează şi Sebastian Ghiţă, care anunţă că va demara un proiect politic privind înfiinţarea unui nou partid şi cere ca Ion Iliescu să facă un pas înapoi.

Ponta se delimitează public de anunţul făcut de Ghiţă şi anunţă că rămâne preşedinte al PSD până în primăvara lui 2015, când va fi convocat Congresul PSD. Totodată, Ponta identifică motivele eşecului: etichetele de comunism, partid al baronilor şi aparător al corupţilor. Nu vorbeşte, însă, despre rolul jucat de votul din Diaspora. În paralel, liderul PSD Timiş, Titu Bojin, aflat sub control judiciar, demisionează din funcţie, iar liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, e revocat din funcţie şi înlocuit de Mihai Tudose.

Mai mult, Miron Mitrea, condamnat în primă instanţă la doi ani cu executare, îşi anunţă demisia din PSD şi din Parlament. Ponta anunţă că doreşte să renunţe la titlul de doctor în Drept, ca urmare a acuzelor de plagiat care i-au fost aduse înainte de campania electorală.

PSD intră într-o fază a reformei, care e anunţată public de Liviu Dragnea. Acesta doreşte separarea funcţiei politice de cea administrativă, maxim două mandate pentru aleşi locali şi parlamentari, iar administratorul public să devină ordonator de credite în locul preşedintelui de CJ.

Între timp, UDMR iese de la guvernare. PSD se repliază rapid, propunând un Guvern Ponta 4, susţinut de PSD, UNPR, PC, la care e cooptat şi PLR, formaţiunea lui Tăriceanu. UDMR, PPDD şi grupul minorităţilor au votat, însă, în Parlament Guvernul Ponta 4, care primeşte peste 300 de voturi, reconfirmând susţinerea parlamentară a Executivului. O zi mai târziu, Ponta renunţă la titlul de doctor, iar în ultima şedinţă de Guvern a lui 2014 este emisă şi o ordonanţă de urgenţă care stabileşte procedura pentru aceasta. Actul normativ este criticat, considerându-se că a fost elaborat exclusiv pentru actualul premier, iar PNL a anunţat că se va adresa Avocatului Poporului.

Iohannis a demisionat din PNL, ca urmare a alegerii sale în funcţia de şef de stat. Alina Gorghiu, susţinută în interiorul partidului de Iohannis, devine preşedintele PNL, câştigând votul liderilor PNL în faţa lui Ludovic Orban. Iohannis depune, ulterior, jurământul în Parlament şi merge la Palatul Cotroceni, unde are loc predarea-primirea funcţiei de la Traian Băsescu.

După acest eveniment, prin care a încheiat zece ani de mandat, Băsescu a mers alături de soţia sa, dar şi de liderii PMP, în frunte cu Elena Udrea, la o berărie din Bucureşti, pentru a ”sărbători sfârşitul de mandat ca preşedinte”. Fostul şef al statului nu a ajuns însă în biroul amenajat la sediul PMP, deşi a fost aşteptat două zile la rând de către liderii partidului. Şi nu a răspuns încă nici ofertei fostului său consilier Cristian Diaconescu de a activa în cadrul Fundaţiei Mişcarea Populară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.