Reacția lui Daniel Constantin la atacul lui Voiculescu

Share:

Liderul PC, Daniel Constantin, a fost acuzat de Dan Voiculescu de „lipsă de conştiinţă”, preşedintele fondator al conservatorilor susţinând că 2015 va fi anul în care fostul său colaborator şi alţi politicieni, printre care Traian Băsescu şi Elena Udrea, „vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie”.

Daniel Constantin se află în vacanţă şi susţine că nu a citit ameninţările lui Dan Voiculescu, scrie stiripesurse.ro. „Deocamdată nu vreau să vorbim decât de urări de bine. Nici nu am citit nimic, credeţi-mă. Dacă ştiam că sună cineva din presă nici nu răspundeam. Să aveţi un an aşa cum vă doriţi dumneavoastră, a declarat Constantin.
Relaţia dintre familia Voiculescu şi Daniel Constantin s-a stricat după condamnarea mogulului. Voiculescu ar fi putut fi ajutat într-o oarecare măsură de intervenţiile ministrului Agriculturii, pentru a scăpa de puşcărie, însă acesta nu s-a implicat după dorinţa preşedintelui de onoare al PC. E deja de notorietate ruptura dintre conducerea PC şi Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu a postat, pe blogul personal, joi, în prima zi a anului, un mesaj în care îl atacă pe liderul PC, Daniel Constantin, acuzându-l de „lipsa de constiinţă”:”Anul 2015 va fi anul in care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie. Acelasi lucru se va intampla si cu acolitii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic).”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.