Bărbat, ucis la o vânătoare de mistreți

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Dorna Candrenilor, a fost împuşcat mortal, duminica după-amiază, în timpul unei partide de vânătoare de mistreţi, organizate pe fond forestier de pe raza satului Poiana Negri.

Un grav accident s-a petrecut în timpul unei vânători autorizate de mistreţi. Un vânător a fost împuşcat accidental de un coleg. Cel mai probabil, vânătorul ucis a ieşit din linia de tragere, iar în haosul creat un glonţ tras de un alt vânător l-a omorât pe loc.

Poliţişti de la Vatra Dornei şi de la Serviciul specializat de arme şi muniţii din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Suceava au demarat o anchetă la faţa locului. La vânătoare au participat 13 persoane, care urmau să dea declaraţii.

Potrivit monitorulsv.ro, bărbatul care a murit lucra la o firmă ce se ocupa de reţele de cablu şi internet în localitate, iar în timpul liber era vânător, fiind posesor de armă. El era căsătorit şi avea o fată care se căsătorise recent. Partida de vânătoare a fost organizată pe Fondul Negrişoara 9, administrat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Suceava.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.