Scandal: Merkel se amestecă în alegerile din Grecia!

0

Cancelarul german Angela Merkel genera contoverse, duminică, în Germania, inclusiv în cadrul majorităţii sale politice, după dezvăluiri în presă potrivit cărora ea este pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro în cazul sosirii la putere a stângii radicale în această ţară.

„Guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea (Greciei) din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsirpas (Syriza, stânga radicală) va conduce guvernul după alegerile (legislative din 25 ianuarie), va abandona politica de austeritate bugetară şi nu va mai rambursa datoriile ţării”, a anunţat în ediţia online săptămânalul Der Spiegel, citând „surse apropiate Guvernului german”.

Potrivit presei germane, Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble (ambii conservatori din cadrul CDU) încearcă să exercite presiuni asupra alegătorilor eleni sau chiar asupra lui Alexis Tsirpas. Însă acest demers rămâne controversat, inclusiv în cadrul coaliţiei guevernamentale, social-democraţii şi conservatorii exprimându-şi dezaprobarea în public.

Contactaţi de AFP, Angela Merkel şi Wolfgang Schäuble nu au dorit să confirme, nici să dezmintă, informaţiile din Der Spiegel. „Grecia şi-a îndeplinit obligaţiile în trecut. Guvernul german pleacă de la principiul că Grecia va continua să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de troica” creditorilor săi (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional), a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Un purtător de cuvânt al CDU, Christian Bäumler, a adresat o avertizare, duminică, şi anume, ” în caz de ieşire din zona euro, datoriile (Greciei) nu vor putea fi rambursate”.”Cu acest scenariu de ameninţare (…), Guvernul (german) se amestecă indirect în campania (electorală) din Grecia. Este extrem de riscant şi o eroare”, comenta duminică Die Welt, un cotidian apropiat conservatorilor.

În teorie, niciun mecanism nu prevede ieşirea unei ţări din zona euro. Dar, potrivit Berlinului, în cazul în care Grecia nu îşi va mai îndeplini angajamente, BCE ar putea restrânge posibilităţile de refinanţare a băncilor greceşti până la punctul de a obliga Atena să reintroducă drahma.

Social-democraţii (SPD) germani, membri ai „marii coaliţii” aflate la putere la Berlin, au contestat în public demersul atribuit lui Merkel.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.