România nu ridică gradul de alertă teroristă

Premierul Victor Ponta a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, despre atacul terorist de la Paris, oficialii convenind că în România gradul de alertă nu va fi sporit.

„Am vorbit cu preşedintele şi cu Maior. Nu se impune ridicarea unui nivel de alertă, nu este niciun pericol pentru România. Monitorizăm situaţia şi suntem în contact cu toate instituţiile”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a precizat că România nu se află într-o situaţie specială ca urmare a atacului terorist de la Paris, dar că situaţia este monitorizată, iar preşedintele Iohannis va comunica eventuale schimbări.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat, prin Departamentul Securităţii Naţionale, de structurile de specialitate, despre situaţia determinată de atentatul din Franţa, SRI precizând că nu există motive pentru modificarea gradului de alertă.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis Mediafax, preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost informat, prin Departamentul Securităţii Naţionale, de către structurile de specialitate, despre situaţia determinată de tragicul atentat care a avut loc azi la Paris.”SRI a precizat că nu există motive pentru a se modifica gradul de alertă în România şi nu a fost identificat vreun pericol de tip terorist la nivelul ţării noastre în acest moment”, se arată în comunicat.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială anunţă că ”instituţiile abilitate ale statului urmăresc îndeaproape situaţia, asigură cooperarea interinstituţională astfel încât cetăţenii României să fie în siguranţă”.

Cel puţin 12 persoane, inclusiv doi poliţişti, au fost ucise, iar alte patru au fost rănite în atacul de miercuri de la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, un atac de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un „atentat terorist”, relatează AFP.

Este vorba despre cel mai sângeros atentat comis la Paris în ultimii 40 de ani.

Preşedintele francez, care s-a deplasat rapid la locul atacului, a denunţat „un atentat terorist” de o „excepţională barbarie” şi a făcut apel la „unitate naţională”.

Soarta şi identitatea autorilor atacului armat nu erau cunoscute miercuri la prânz. Potrivit unor martori citaţi de surse din poliţie, ei au strigat „l-am răzbunat pe profet!”, după care au fugit în oraş.

Hollande a convocat o reuniune ministerială de criză miercuri după-amiază, la ora 13.00 GMT (14.00, ora României) la Palatul Elysée. Premierul Manuel Valls a decis să ridice la maximum nivelul planului antiterorist Vigipirate – şi anume „alertă de atentate” – în regiunea pariziană, au precizat serviciile şefului Guvernului pentru AFP.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, atacul s-a desfăşurat „către ora (locală) 11.30 (12.30, ora României)”, când „doi bărbaţi înarmaţi cu un Kalşnikov şi un lansator de rachete au pătruns în sediul ziarului” Charlie Hebdo, în centrul capitalei. „Un schimb de focuri cu forţele de ordine a avut loc”, a declarat această sursă.

În timp ce părăseau locul faptei, cei doi agresori au rănit prin împuşcare un poliţist. După aceea ei au ameninţat un automobilist, în nord-estul Parisului, şi au lovit un pieton.

Fără să se ştie dacă are o legătură cu acest atac, Charlie Hebdo şi-a deschis cel mai recent număr, publicat miercuri, cu „Soumission” („Supunere”), noul roman controversat al scriitorului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi autori francezi în străinătate. O lucrare politică de ficţiune, cartea schiţează portretul unei Franţe islamizate, în 2022, după alegerea unui preşedinte musulman al Republicii.”Previziunile magului Houellebecq: în 2015 îmi pierd dinţii… În 2022 sărbătoresc Ramadanul!”, afirmă un Houellebecq caricaturizat, în ediţia de miercuri a Charlie Hebdo.

Săptămânalul satiric a fost ameninţat în numeroase rânduri după ce a publicat caricaturi cu profetul Mahomed în 2006. În noiembrie 2011, sediul publicaţiei a fost distrus de un incendiu provocat, catalogat ca „atentat” de către Guvernul de atunci.

În 2013, un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a îndemnat, pe internet, la decapitarea directorului Charlie Hebdo, în urma publicării unor caricaturi cu Mahomed.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.