Simona Halep, în semifinalele turneului de la Shenzen

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Halep a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-3, după o oră şi două minute, pe Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 84 în ierarhia mondială, informează Mediafax.

În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe Saisai Zheng (China), locul 97 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-6 (2), 6-2, de Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită a competiţiei şi poziţia 32 în clasamentul mondial. Halep şi Zheng (20 de ani) nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA. Pentru calificarea în semifinale la Shenzen, Simona Halep va primi 110 puncte WTA şi un cec în valoare totală de 29.730 de dolari.

Simona Halep a declarat, joi, după calificarea în semifinalele turneului de la Shenzen, că se simte bine la competiţia din China.”Este primul meu turneu în acest an şi mă simt bine aici la Shenzen. Mulţumesc publicului care a venit să mă susţină. Sper ca publicul să fie cu mine şi mâine când o voi întâlni pe Saisai Zheng”, a spus Halep.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.