Mănăstirea Sucevița, ctitorie a familiilor Movileștilor

0

Biserica de la Manastirea Sucevita  a fost inclusa in Lista Patrimoniului UNESCO pe 1 august 2010 si este singura biserica care include o reprezentare a scarii Sfintului Ioan Scararul. Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII).

Anul construcţiei: 1583
Construită de: Irimia, Simion şi Gheorghe Movilă
Locaţia: Suceviţa, judeţul Suceava
Sumar: Această clasică biserică moldovenească, având cele 5 camere, prezintă prima noile tendinţe arhitecturale: firide mai mici şi trei piedestaluri pentru turn. Frescele sunt remarcabile, colorate şi bine păstrate.

Legenda spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul.

Trei fraţi Movilă au construit Biserica „Învierea Domnului” din Suceviţa în jurul anului 1583. Biserica este singurul lăcaş de cult pictat, care nu a fost fondat de către un prinţ conducător, deşi familia Movilă era urmaşă a lui Petru Rareş din partea maternă. Destul de curând după ce mănăstirea a fost construită, Irimia Movilă a devenit conducătorul Moldovei iar fratele lui, Simion, a domnit Ţara Românească. Al treilea frate, Gheorghe, care era pe atunci Episcop la Rădăuţi a urcat în funcţie până a devenit Mitropolitul Moldovei.
Biserica a fost pictată în jurul anului 1595, cu aproape jumătate de veac după bisericile „surori”. Este considerată ca fiind ultima înflorire a obiceiului pictării faţadelor bisericii, tradiţie care marchează domnia lui Ştefan cel Mare şi a lui Petru Rareş. Pentru fraţii Movilă, a construi şi a picta o biserică ce se aseamănă îndeaproape cu edificiile pe care strămoşii le-au întemeiat cu decenii înainte era o formă de a se declara parte a liniei conducătoare care pornea de la Ştefan cel Mare.

Cu toate acestea, în acelaşi timp, aşezământul monahal al Suceviţei şi clădirile aferente anunţă inovaţiile arhitecturale ale secolului următor.
Pereţii masivi din jurul bisericii au fost construiţi după 1595, în timpul domniei lui Ieremia Movilă. Fiecare perete are aproape 100 de metri lungime, trei metri lăţime şi mai multe de şase metri înălţime, creând astfel atmosfera unei fortarete medievale. Pereţii sunt întăriţi cu stâlpi, diguri şi turnuri impozante.
Fiecare din cele cinci turnuri are câte un plan diferit. Turnul pătrat al porţii cu turnuleţul octagonal ascuţit este în mijlocul peretelui nordic. O poartă de intrare arcuită, cu stâlpi grei pe fiecare parte, conduce către aşezământul monahal. Deasupra bolţii de la poarta de intrare se află o nişă în semicerc, pictată cu Învierea şi cu haina de război a Moldovei gravată. Deasupra porţii de la intrare, se află două caturi cu camere.

La primul etaj, este o capelă mică, în cinstea Bunei Vestiri. Turnul nord-vestic este şi cel care conţine clopotul mănăstirii. Este cel mai masiv dintre toate, cu trei stâlpi suprapuşi în exterior. Aceştia au fost construiţi mai târziu, ca şi stâlpii de la poarta de intrare. La parter, se află un mic laborator de refacere a icoanelor, unde lucrează măicuţe instruite. La etajul superior, se află clopotniţa, cu patru mari arcuri. Cele două clopote pe care le-a donat Irimia Movilă în 1605 sunt folosite zilnic. Celelalte trei turnuri sunt octagonale, dar fiecare este diferit de celelalte: cel din nord-est are trei caturi, cel sud-estic cinci şi cel sud-vestic două.

O galerie din lemn lăcuit a fost construită în peretele nordic, în timpul secolului al XIX-lea. Turnuleţul subţire din lemn are gravat anul 1867. Clădirile monahale actuale se învecinează cu peretele estic. Partea din centru este originală, iar locuinţele, în afară de celulele măicuţelor, sunt reprezentate de un muzeu cu broderii, manuscrise, obiecte religioase şi icoane. Biserica Învierii, deşi construită după modelul clasicelor biserici moldoveneşti, arată prima noile tendinţe arhitecturale. Biserica are cinci camere cum are orice mare biserică a unei mănăstiri moldoveneşti: altarul, naosul, camera mormintelor, pronaosul şi exonartexul. Pe abside se află firide înalte, dar acestea nu mai ajung aproape până la streşini, cum se întâmpla înainte.

Pentru prima dată, turnul este plasat pe trei piedestaluri, practică urmată după câţiva ani la Dragomirna. Pe fiecare parte a exonartexului se află două portaluri mici, cu influenţă muntenească.

Portalurile au fost adăugate la scurtă vreme după construirea bisericii, de către Irimia Movilă însuşi. Pictura de dedicaţie din naos înfăţişează un mic portal pe faţada sudică a modelului bisericii ţinute de prinţ în mână. Cele două portaluri nu sunt identice. Cea sudică este susţinută de doi piloni şi doi pilaştri, pătraţi. Intrarea este dinspre sud, iar pe cele trei părţi sunt arcuri deschise cu muluri. Intrarea prin portalul nordic se face dinspre est. Aici se găsesc împreună şase deschideri, două în fiecare parte. În colţurile exterioare, se observă piloni rotunzi, răsuciţi. Stâlpii dintre aceştia sunt hexagonali, decoraţi orizontal cu cărămidă roşie. Frescele sunt remarcabile, colorate şi bine păstrate. Numărul scenelor şi al personajelor este mai mare decât în orice altă biserică moldovenească. Spre deosebire de majoritatea cazurilor, numele pictorilor sunt cunoscute: fraţii Ion şi Sofronie, care au dus la bun sfârşit lucrările din 1595 până în 1596.

Suceviţa este situată la 19 km sud-vest de Radauti, pe DN 17A, unde puteţi găsi cazare şi informaţii despre călătorie. Oraşul este situat la 37 de km, în direcţia nord-vest, de Suceava, unde se poate ajunge pe drumurile europene E85, E58, cu trenul Bucureşti-Cernăuţi-Liov sau cu avionul. Oraşul are un aeroport cu zboruri spre Bucureşti şi spre alte locuri din afara ţări.
Surse: wikipedia, romanianmonasteries.org
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.