Gorghiu îl somează pe Chiuariu să demisioneze din PNL

0

Liderul PNL Alina Gorghiu i-a dat termen senatorului Tudor Chiuariu să îşi dea demisia din PNL, până pe 23 ianuarie, când va avea loc prima şedinţă din 2015 a formaţiunii, în caz contrar, urmând a solicita excluderea acestuia din partid, au declarat pentru Mediafax surse din partid.

Potrivit surselor citate, reacţia Alinei Gorghiu vine în urma anunţului DNA de punere sub control judiciar a lui Tudor Chiuariu, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Prima şedinţă din 2015 a Biroului Politic Naţional al partidului va avea loc în 23 ianuarie, la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderii formaţiuni pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Unirii.

Reacţia Alinei Gorghiu vine după ce, şi preşedintele Klaus Iohannis, în campania electorală pentru prezidenţiale, a declarat că senatorul Tudor Chiuariu trebuie să plece din PNL, în condiţiile în care acesta a fost condamnat pentru corupţie.

Întrebat, într-o conferinţă de presă la Cluj, ce ar trebui să facă PNL în cazul parlamentarilor Akos Mora şi Tudor Chiuariu, Klaus Iohannis a spus că situaţia este de natură juridică, dar el poate exprima opţiunea sa, transmite corespondentul Mediafax.”Situaţia este de natură juridică, dar vă dau un răspuns care reprezintă opţiunea mea. Cred că Akos Mora trebuie să plece din Parlament, optimal ar fi să-şi dea demisia, dacă nu, atunci Senatul să voteze pentru încetarea mandatului domniei sale, iar în cazul lui Tudor Chiuariu, cred că un pas înţelept din partea domniei sale ar fi să plece din PNL”, spunea Iohannis în luna decembrie.

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul „Poşta Română”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă agenţiei Mediafax că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.