Acoperişul unui bloc s-a prăbuşit. 10 autoturisme, grav avariate!

0

Zece autoturisme dintr-o parcare din Drobeta Turnu Severin au fost avariate, duminică seară, după ce acoperişul unui bloc s-a prăbuşit peste ele, din cauza vântului foarte puternic.

Incidentul s-a produs în jurul orei 22.00, după ce din cauza vântului puternic acoperişul unui bloc situat pe Aleea Mărgăritarelor din Drobeta Turnu Severin s-a prăbuşit peste mai multe autoturisme aflate în parcare, informează Romaniatv.net.

Proprietarii autoturismelor avariate au fost chemaţi în parcare de către vecinii care au auzit zgomotul puternic provocat de prăbuşirea acoperişului din tablă şi lemn, aceştia chemând pompierii.La faţa locului au intervenit zece subofiţeri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, care au ridicat bucăţile din tablă prăbuşite de pe bloc, precum şi bucăţile din acoperiş rămase pe imobil şi care riscau să se prăbuşească la rafale puternice.

Potrivit plutonierului adjutant Adrian Arfutu de la ISU Mehedinţi, acoperişul a avariat grav zece autovehicule care erau parcate, unele maşini având caroseria complet distrusă, altele doar plafonul, geamurile sau portierele. Majoritatea proprietarilor maşinilor avariate au spus că nu au asigurări Casco, astfel că vor fi nevoiţi să plătească reparaţiile din banii lor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.