Tragedie în Gorj. Șase persoane, intoxicate cu dioxid de carbon!

Şase persoane, printre care cinci copii, au murit în somn, intoxicaţi cu monoxid de carbon, în Rovinari, judeţul Gorj. Locuinţa în care stăteau aceştia era încălzită cu o instalaţie termică improvizată. Alţi doi copii, din acelaşi bloc, au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, însă se află în afara oricărui pericol.

Cinci fraţi şi tatăl lor au fost găsiţi morţi, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în garsoniera lor dintr-un bloc din Rovinari, potrivit România TV.”Cinci copii, cu vârste cuprinse între 1 an şi 7 ani, şi tatăl lor au murit după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Din primele informaţii, se pare că problemele sunt de la gasoniera de la parterul blocului, de la centrală. Poliţia, salvarea şi toate autorităţile se află la locul tragediei”, a declarat Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari.

La un etaj superior al imobilului, alţi doi copii au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon. Aceştia au fost transportaţi la spital şi se află în afara oricărui pericol.
Locatarii blocului au simţit, luni diminaţă, miros de gaze şi s-au panicat. În acel moment, unul dintre vecini s-a dus în apartamentul în care locuiesc cei doi copii şi i-a găsit inconştienţi. A sunat la ambulanţă, iar micuţii au fost duşi la spitalul din Rovinari.
Vecinii şi-au dat seama, apoi, că cei cinci copii, care locuiau la parter, nu au ieşit din casă pentru a merge la şcoală. Au spart uşa şi i-au găsit morţi. Mama copiilor este plecată la muncă în Italia. Familia mai are un copil, care nu a fost găsit în garsonieră. Se presupune că a dormit în altă parte.
Furnizorul de gaze a oprit alimentarea cu gaz în bloc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.