Phenianul pune condiții SUA pentru a suspenda testele nucleare

0

Coreea de Nord a propus marţi să intre în contact direct cu Washingtonul pentru a-şi explica propunerea de a suspenda temporar un viitor test nuclear, în schimbul suspendării manevrelor militare tradiţionale americano-sud-coreene, potrivit Mediafax.

Dacă această propunere va fi acceptată, „acest lucru va face posibile multe lucruri, anul acesta, în Peninsula Coreea”, a subliniat în faţa presei adjunctul reprezentantului permanent nord-coreean la ONU An Myong Hun, fără să ofere, totuşi, precizări. „Suntem pregătiţi să ne explicăm intenţiile din spatele acestei propuneri în mod direct Statelor Unite (…), dacă Statele Unite vor mai multe explicaţii”, a subliniat diplomatul.

Statele Unite au respins sâmbătă propunerea Phenianului, catalogând-o drept o „ameninţare implicită”. Potrivit Departamentului de Stat, Washingtonul rămâne „deschis dialogului” cu Phenianul, dar insistă asupra „unor negocieri credibile şi autentice asupra dezarmării nucleare a Penisnulei Coreea”.”Refuzându-ne propunerea, Statele Unite au arătat încă o dată că vor continua să-şi suplimenteze capacităţile militare în Coreea de Sud”, a declarat An Myong Hun. „Este absolut inacceptabil, iar acest lucru nu poate fi justificat”, a adăugat el.

Propunerea Coreei de Nord a fost transmisă vineri Statelor Unite pe un „canal adecvat”, a anunţat el. Mesajul nord-coreean îndeamnă Washingtonul să ajute la reducerea tensiunilor în peninsula coreeană prin suspendarea tuturor exerciţiilor militare comune prevăzute în Coreea de Sud „şi în vecinătate”. La rândul ei, Coreea de Nord se declară „pregătită” să „suspende temporar testul nuclear care îngrijorează Statele Unite”.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare, ultimul în februarie 2013, şi a ameninţat că va efectua al patrulea test ca ripostă faţă de o rezoluţie a ONU ce denunţă încălcările drepturilor omului comise de către regimul de tip stalinist aflat la putere la Phenian.

Statele Unite, care dispun de 30.000 de militari mobilizaţi permanent în Coreea de Sud, efectuează anual manevre comune cu aliatul lor asiatic. Seulul şi Washingtonul insistă asupra faptului că aceste manevre sunt defensive, în timp ce Phenianul consideră că ele sunt provocatoare şi reprezintă preludiul unei invazii.

Aceste exerciţii anuale sporesc, în general, tensiunile dintre cele două Corei, care se află în mod teoretic în stare de război de la conflictul din 1950-1953, încheiat cu un simplu armistiţiu şi nu cu un tratat de pace. Diplomaţia nord-coreeană a reafirmat că ţara „nu are nimic a face cu atacurile informatice de la Sony” şi a invitat Washingtonul să producă dovezi pentru acuzaţiile formulate.

Oficiali americani au agitat marţi ameninţarea cu noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, după atacul informatic de la Sony. Statele Unite au impus la începutul lui ianuarie sancţiuni unui număr de zece oficiali din cadrul regimului, principalei agenţii de informaţii nnord-coreene (RGB) şi unui număr de două firme din sectorul militar nord-coreean.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.