Mircea Băsescu rămâne în arest la domiciliu
Mircea Băsescu rămâne în arest la domiciliu, însă are permisiunea să meargă la serviciu, la firma unde este administrator, două zile pe săptămână, câte trei ore pe zi, a decis, miercuri, Tribunalul Constanţa.
În data de 9 ianuarie, Mircea Băsescu şi Marian Căpătână au solicitat la Tribunalul Constanţa revocarea măsurii arestului la domiciliu, respectiv înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, instanţa amânând pronunţarea până pe 14 ianuarie.
Miercuri, Tribunalul Constanţa a decis ca Mircea Băsescu să rămână în arest la domiciliu, dar i-a permis să meargă la lucru două zile săptămânal, câte trei ori pe zi. Magistraţii au admis în parte cererea formulată de Mircea Băsescu permiţându-i acestuia să părăsească imobilul în care locuieşte în zilele de luni şi miercuri ale fiecărei săptămâni, între orele 12:00-15:00, pentru a se prezenta la sediul firmei unde are calitatea de administrator.
Instanţa a admis şi cererea lui Marian Căpăţână de a părăsi imobilul pe data de 15 ianuarie pentru a merge la Spitalul Floreasca, între orele 12:00-16:00, pentru un consult la Secţia de Cardiologie.
Tribunalul Constanţa a respins, însă, cererile de revocare a măsurii preventive şi de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar, constatând, totodată, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. Măsura arestului la domiciliu în cazul celor doi urmească să mai fie verificată până la data de 15 martie.
În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecaţi sub control judiciar sau în arest la domiciliu, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanţă.
Ultima dată, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au cerut eliberarea din arest preventiv în 14 noiembrie 2014, când a avut loc primul termen pe fond în acest dosar şi când cei doi au dat declaraţii contradictorii în faţa instanţei. Tribunalul Constanţa le-a respins solicitările şi a constatat legalitatea măsurii de arestare preventivă, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.
Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.
Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.
Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.
Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar, în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial – soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.