Accident cumplit pe E 85, în județul Suceava!
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni, a murit într-un groaznic accident rutier care s-a petrecut pe E 85, la intrarea în Cumpărătura dinspre municipiul Suceava. Bărbatul care a murit conducea un autoturism Dacia Logan şi a pierdut controlul asupra volanului în timp ce efectua o depăşire.
Cert este că autoturismul nu a mai putut fi controlat şi s-a răsturnat violent de mai multe ori pe carosabil. „El a intrat în depăşire, iar când a văzut camionul în faţă a tras de volan. Cred că maşina s-a răsturnat de zece ori, primul care a zburat din maşină a fost şoferul”, a relatat un martor ocular.
Scena de coşmar a fost relatată şi de şoferul tirului. „Noi ne deplasam normal, spre Suceava, iar într-o fracţiune de secundă s-a întâmplat totul. Deodată am văzut cum maşina din faţă se rostogoleşte pe carosabil”, a declarat Ioan Găitan, şoferul tirului.
Echipajele de salvatori ajunse la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru Constantin Blană. Bărbatul avea o leziune înfiorătoare la cap, fiind decedat. Soţia acestuia, în vârstă de 54 de ani, şi ceilalţi doi pasageri, Gheorghe şi Anişoara Gafencu, de 50, respectiv 48 de ani, au fost preluaţi de personalul medical SMURD şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava.
Medicii au precizat, la puţin timp după preluarea victimelor, că cei trei au multiple traumatisme, în zona capului. Din primele investigaţii medicale nu a rezultat ca rănile celor trei să fie cu risc vital, însă totuşi leziunile victimelor erau destul de grave. Cei trei urmau să fie supuşi unor investigaţii complexe.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a precizat că din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs din cauza depăşirii imprudente a unei coloane de maşini şi a vitezei excesive.„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat ofiţerul.
Pentru că victima decedată şi maşina au rămas pe carosabil, poliţiştii de la Criminalistică au fost nevoiţi să închidă total circulaţia, pentru a face cercetarea la faţa locului. Traficul de pe E 85 a fost blocat în totalitate aproape o oră. Bărbatul care a decedat avea doi copii şi a fost cadru militar, fiind pensionat, scrie monitorulsv.ro.