Dan Cristian Popescu, un deputat aflat în slujba cetățenilor din sectorul 2!

0

Deputatul Dan Cristian Popescu este unul dintre cei mai credibili parlamentari din sectorul 2.  Nu o spun eu, ci sutele de oameni care îi trec pragul cabinetului său parlamentar. Cu un cabinet parlamentar extrem de eficient, care a rezolvat numeroase probleme cu care se confruntă locuitorii sectorului administrat în mod pe cât de jalnic, pe atât de discreționar, de eternul primar Onțanu, cu o Fundație care s-a pliat imediat pe interesele acelorași locuitori, Dan Cristian Popescu reprezintă o veritabilă amenințare pentru domnia abuzivă a primarului Onțanu. Primarul care consideră de prea multe mandate și ani că poate sfida nonșalant alegătorii din sectorul 2.

Scăpat în urma unor sfori politice trase de șefii săi politici, chiar în precampania alegerilor locale din vara lui 2012, de incomodul candidat la primăria sectorului 2, Dan Cristian Popescu, Onțanu nu mai are nicio scăpare la alegerile din 2016. Ziua scadenței se apropie cu pași repezi pentru acesta!

Cred ca și locuitor al sectorului 2 că a venit momentul unei schimbări radicale la conducerea unei Primării anchilozată de corupție și interese politice. Dan Cristian Popescu reprezintă o soluție reală. Puterea stă, însă, în mâinile locuitorilor din sectorul 2!

 

Domnule Dan Cristian Popescu vă  aflați  la  jumătatea primului  mandat  de deputat, în condițiile în care în decembrie s­-au împlinit doi ani de când ați depus jurământul în Camera Deputaților. Cum caracterizați această perioadă extrem de tensionată din punct de vedere politic?

În  decembrie   s-­au   împlinit,  este   corect,   doi   ani   de   când,   cu   sprijinul  și încrederea   alegătorilor   din   sectorul   2,   am   devenit   deputat   în   Parlamentul României. Au fost doi ani tumultoși pentru politica românească.

Politicienii nu s­-au ocupat, așa cum era firesc, de consolidarea economiei țării după perioada de criză ci au pierdut timpul cu dispute politice inutile, atacuri la persoană și circ televizat. S­-au înființat și s-­au desființat partide, politicieni din prima  linie  au  fost  condamnați  definitiv   la   închisoare sau sunt  cercetați  și   își așteaptă  sentințele,  au  fost   remaniați  miniștri  și  s-­au  făcut   rectificări  bugetare neprofesioniste. Astfel de evenimente au fost constant în atenția publică. În tot acest timp, de agenda cetățeanului nu s­-a vorbit.

S-­au mărit în schimb taxe și impozite, ba chiar s-­au introdus unele noi și s­-au  dat  pomeni  electorale  cu  duiumul,  despre  care  nu  știm  exact  cum vor   fi acoperite din buget. În tot acest amalgam de evenimente, în 2014 s-­a întâmplat, din punct de vedere politic, un lucru extrem de necesar, pe care eu unul l­-am susținut și promovat în ultimii ani: s-­a făcut primul pas pentru unitatea dreptei.

Vara anului trecut, domnii Blaga, Antonescu, Iohannis și Ungureanu au lăsat orgoliile deoparte și și­-au dat mâna pentru a pune bazele unui mare partid de dreapta – noul Partid Național Liberal.

Primul semnal pozitiv pe care l­-a dat această nouă construcție politică și care arată într­-adevăr schimbarea modului de a face politică, a fost desemnarea domnului Klaus Iohannis drept candidat la alegerile prezidențiale. Un candidat onest,   integru,   capabil,   pro­european   și   pro­occidental.   Un   candidat   opus modelului de politician de succes din România ultimilor 25 de ani, care a fost, de altfel, votat, pentru funcția supremă în stat, de peste șase milioane de români. Personal,   l-­am susțin  pe domnul   Iohannis  pentru  că   face  altfel  de politică,  o politică a faptelor, nu a vorbelor, o politică pentru cetățeni și nu pentru membrii de partid. Klaus Iohannis a promovat cultura, decența, bunul simț, politica lucrului bine făcut, respectul politicianului față de cetățean și față de el însuși.

A reușit să facă din Sibiu singurul oraș din România în care nu există șomaj, a reușit să facă o comunitate să trăiască decent, într­-un mediu stabil, a reușit să transforme înfățișarea unui oraș și să demonstreze că se poate și în România. Și a reușit toate astea prin forțe proprii, formându-­și o echipă mică și competentă, fără   un   aparat   de   partid   în   spate.   Nu   am   avut   niciun   dubiu   că   va   ajunge președinte și  va  reuși  să  obțină  sprijinul  unei  majorități   în Parlament  care să propună   o   echipă   guvernamentală   capabilă   să   pună   în  aplicare   viziunea   sa pentru România. Este nevoie doar ca un președinte să aibă voința necesară să strângă profesioniști  laolaltă, să le asculte proiectele, să îi  promoveze și  să  le asigure   independența   necesară   pentru   a-­și   pune   planurile   în   aplicare.   Prin alegerea domniei sale ca președinte am intrat într­-o nouă epocă. În ceea ce mă privește, voi rămâne alături de locuitorii sectorului 2. Alături de o nouă echipă, mai numeroasă și mai bine organizată, alături de doamna senator Anca Boagiu, co­președinte ACL sector 2, voi lupta împotriva nedreptăților și ilegalităților care se întâmplă în sector.

Audiențele mele vor avea loc în continuare la sediul cabinetului parlamentar din Șoseaua Iancului, nr. 110, iar Fundația „Dan Cristian Popescu” va desfășura și în anii următori proiecte benefice și utile comunității. Problemele locuitorilor din sectorul   2   rămân   o   prioritate   pentru  mine   și   sursa   tuturor   proiectelor  mele legislative. Voi face, și  în următorii doi ani pe care  îi  mai am din mandatul de deputat, propuneri de legi în folosul locuitorilor din sectorul 2 și nu numai, care să îi ajute și să le ușureze viața.

Cum vă vedeți viitorul în politică?

Când eram în organizaţia de elevi, la această întrebare răspunsul meu era: ministru, prim – ministru şi preşedinte al României. Acum, nu mai văd lucrurile atât   de   simplist.   Am   început   prin   a   fi   deputat.   Pentru   2016,   intenționez   să candidez la primăria sectorului 2.

Vreau să dau un exemplu de administrație bună, aşa cum se întâmplă  în Sibiu,  într­-o măsură. Dacă niște lucruri bune se întâmplă într-­o arie mică, asta reprezintă, pe de o parte, un exemplu palpabil, iar pe de altă parte, se creează un efect de competiţie. Alţi administratori, chiar dacă nu ar avea intenţia să facă ceva, ar fi cumva obligaţi.

Aveți,  potrivit multor locuitori din sectorul 2, unul dintre cele mai eficiente cabinete parlamentare, unde ușa este, practic,  deschisă   tuturor celor care au nevoie  de   sprijinul   dvs.  Cunosc  aleși   care   nu  au   trecut   de   luni   bune  pe   la cabinetul parlamentar…

Din  punctul  meu de  vedere,  cetățeanul   trebuie  să   reprezinte  o  prioritate absolută pentru fiecare parlamentar.

De exemplu, din luna ianuarie a anului 2014 și până în prezent,   la  biroul  parlamentar  s-au  ținut  320 de audiențe,  dintre  care  132 audiențe juridice, și au fost înaintate 41 de adrese către instituțiile statului pentru apărarea intereselor celor nedreptățiți.

Le mulțumesc tuturor cetățenilor care au avut suficientă încredere în mine și în echipa mea încât să vină să ne împărtășească problemele lor și mă bucur că am reușit să le fim de ajutor!

Cum stați,   domnule   deputat  Popescu,   la   capitolul   inițiative   legislative  și inițiative locale?

Cred  că   iniţiativa  referitoare   la   clădirile   care  sunt  nesigure  din  punct  de vedere seismic este cea mai  importantă dintre proiectele  inițiate de mine. Am propus  îmbunătăţiri   la actuala  lege,   în sensul  grăbirii  procesului  de reabilitare seismică,   cu   măsuri   care   merg   până   la   exproprierea   unei   persoane   care blochează, din rea voinţă, reabilitarea. Oamenii nu știu faptul cǎ banii alocaţi de la buget, care nu sunt mulţi ce-­i drept, nu se cheltuiesc integral,  în nici un an.Propunerea mea este să dăm anumite termene, după care celor care se opun reabilitării li se oferă o altă locuinţă sau sunt despăgubiţi. Legea poate să meargă până la răspunderea penală, de exemplu, pentru cei care au bussines­-uri într-­o astfel de clădire. Ele reprezintă capcane. Omul intră, de bună credinţă, pentru că bussines­ul respectiv are avizul de funcţionare şi  nu se gândeşte că viaţa i­-ar putea fi pusă în pericol.

Proiectul este în Parlament, am propus chiar şi Guvernului să dea ordonanţă de urgenţă în acest sens. Am avut drept exemplu o lege din Statele Unite, care spune că, dacă mergi în maşină cu un copil sub cinci ani şi el nu este într­-un scaun special, ţi se face dosar penal pentru tentativă de omor. Aşa m-­am gândit şi eu. Chiar dacă nu vine nici un cutremur, dacă tu mă chemi într-­o clădire unde sunt în pericol, atunci trebuie să răspunzi în faţa legii.

De altfel, am propus reglementarea lucrărilor de intervenţie pentru izolarea termică a tuturor blocurilor de locuinţe din România, indiferent de anul elaborării proiectului pentru construcţie. Motivele sunt simple: creşterea nivelului de confort și   scăderea   facturilor   cetăţenilor,   reducerea   consumului   de   energie   pentru încălzirea blocurilor de locuinţe, susţinerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor și reducerea decalajelor dintre blocurile de locuinţe de dinainte de 1950  şi   cele  din  perioada  1950-­1990.  Fiind  o  propunere  de  utilitate  publică, aceasta a  fost  aprobată  de comisiile competente din Senat,   iar ulterior a  fost votată în plenul Senatului cu 93 de voturi favorabile și o singură abținere.

În calitate de parlamentar, consider că avem nevoie de introducerea unor măsuri care să asigure transparenţa şi obiectivitatea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice și accesul la informaţie al cetățeanului. Lucrez în prezent   la   o   inițiativă   legislativă   care   să   permită   accesul   persoanelor   fizice interesate să  participe  la procesul  de verificare și  de evaluare a ofertelor,   în cadrul achiziţiilor publice ce au ca obiect contractul de lucrări, dar şi contractul de concesiune de lucrări publice. Concret, propun ca un cetățean domiciliat în locul de execuţie al   lucrării,  dacă   își  dorește,  să  poată  asista şi   formula puncte de vedere cu valoare de recomandare  în cadrul procedurii  de atribuire, dar şi  pe durata executării lucrării.

Spre exemplu,  la solicitarea  locatarilor  din blocurile T3C și  29 din strada Petre Antonescu, sectorul 2, am avut o întâlnire pentru a găsi împreună soluții la probleme precum lipsa spațiilor de joacă pentru copii, restrângerea spațiilor verzi și a locurilor de parcare. Propunerea mea a fost introducerea de sensuri unice pe străzile   secundare   ale   zonei.  Această  măsură   ar   asigura   fluența   traficului   și degajarea trotuarelor, prin realizarea de locuri de parcare, având în vedere că s-­ar   putea   parca   pe   ambele   laturi   ale   străzii,   fără   ca   circulația   rutieră   să   fie obstrucționată.

O   altă   problemă   discutată   a   fost   salubrizarea.   Lucrările   de   salubrizare trebuie să aibă loc, atât în fața, cât și în spatele blocurilor. În prezent se curăță doar aleile și străzile circulate, în timp ce în zonele de după blocuri găsim munți de gunoaie.  Voi  sesiza autoritatea publică   locală  și   îi  voi  aduce  la cunoștință propunerile mele, pentru a răspunde într­-un mod cât mai eficient și concret necesităților locuitorilor din sectorul 2.

De asemenea, chiar  luna trecută,  pe 18 decembrie,  a avut  loc  la Palatul Parlamentului,   la   inițiativa  mea,   o   primă   dezbatere   legată   de   două   proiecte legislative.   Aceste   proiecte   inițiate   de   mine   vizează   predarea   istoriei totalitarismului   (de  tip   fascist  și  comunist)  din România,  ca parte a discipline. Istoria  românilor,  și   înființarea unui  Muzeu al  Totalitarismului  din România,   la Fortul   13   Jilava.   La   dezbatere   au   participat   foști   deținuți   politici,  membri   ai societății   civile,   reprezentanți  ai  Ministerului  Culturii,  Academiei  Române și  ai altor instituții publice.

Fundația „Dan Cristian Popescu” este, de asemenea, extrem de cunoscută în sectorul 2. Veți intensifica activitatea acesteia?

Înfiinţată în 2011, Fundaţia Dan Cristian Popescu are ca principal obiectiv încurajarea   educației   pe   tot   parcursul   vieții   –   „long   life   learning”.  Promovăm metode de educaţie non-­formală și oferim celor interesaţi de propria evoluţie şi dezvoltare personală şansa de a participa gratuit la cursuri, workshop-uri, ateliere şi evenimente cultural-educative.

Vom continua și pe viitor proiectul început cu trei ani în urmă. Pentru anul care urmează fundația pregătește noi sesiuni de dezvoltare personală și diferite cursuri utile atât tinerilor cât și celor vârstnici.

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.