Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, control la TVR

0

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) desfăşoară, de câteva zile, un control la Televiziunea Română, verificând contracte din ultimii ani, au declarat, pentru Mediafax, mai multe surse.

Potrivit surselor citate, Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, o instituţie de specialitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului, ar efectua acest control la TVR în urma unor sesizări.

Totodată, echipa de la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor a solicitat şi a primit un birou în TVR în care să poată să îşi desfăşoare activitatea şi să consulte documentele solicitate. Specialiştii ONPCSB ar verifica inclusiv contracte de colaborare încheiate de TVR în ultimii ani şi plăţi făcute direct prin casierie, au mai spus sursele citate.

Contactat, vineri, de agenţia Mediafax, Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a confirmat controlul desfăşurat la Televiziunea Română de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Stelian Tănase a spus că acest control este efectuat „de două doamne foarte drăguţe”, care au venit la TVR la începutul acestei săptămâni. Tănase a mai spus că nu ştie dacă acest control este realizat ca urmare a unei sesizări.De asemenea, Stelian Tănase a spus că nu ştie ce documente sunt cercetate. „Nu e treaba mea. Le-am făcut contact cu directorul economic, cu toţi, şi ei acolo cer ce doresc şi le vom da tot concursul. Tot ce vor cere vor primi”, a spus Tănase.

Tănase a mai spus că este foarte bine că se desfăşoară astfel de controale, care „îi dau un sentiment de siguranţă”. „Noi avem tot felul de controale tot timpul (…) Au venit la mine să se prezinte şi le-am dat un birou să lucreze (…) Anul trecut am avut tot felul de controale, au venit tot timpul. Tot timpul a venit un organism să controleze ceva. De altfel, sunt două doamne foarte drăguţe, nu e nicio problemă”, a spus Stelian Tănase.

Întrebat dacă au existat controale ale Oficiului de Combatere a Spălării Banilor şi anul trecut, Stelian Tănase a negat. „Nu, dar au fost alte organisme. Tot timpul. A fost şi Corpul de Control al Guvernului. A fost şi Curtea de Conturi. Mie mi se pare normal ca să fie asemenea verificări şi îmi dă şi mie un sentiment de siguranţă, să nu se întâmple sub mine, pe acolo, cine ştie ce tărăşenii. E foarte bine că au venit”, a mai spus Stelian Tănase. De asemenea, Stelian Tănase a spus că nu a fost informat cât va dura cercetarea la sediul TVR. „Le-am întrebat pe cele două doamne, dar nu ştiau cât va dura cercetarea”, a spus Tănase.

Pe de altă parte, întrebat dacă, în afară de acest control al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor, la TVR s-a mai desfăşurat de la începutul acestui an vreun alt control, Stelian Tănase a răspuns: „Nu. E prea devreme, dar vor veni. Aşteptăm Curtea de Conturi. Nu e nicio problemă, e foarte bine că au venit. Vă spun eu. Mai aflăm şi noi ce se întâmplă”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.