Sfidare: Stanoevici, numit secretar de stat la Ministerul Culturii!

Share:

Premierul Victor Ponta l-a numit pe Bogdan Stanoevici secretar de stat la Ministerul Culturii, se arată într-o decizie publicată vineri seara în Monitorul Oficial.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bogdan Dragoș Aureliu Marian Stanoevici se numește în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii”, se menționează în documentul citat.

Bogdan Stanoevici a fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni în Cabinetul Ponta III, între 5 martie și 13 decembrie 2014.

PNL Diaspora dezaprobă numirea fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii și solicită demisia de urgență a guvernului. „Dorim să reamintim opiniei publice faptul că Stanoevici se numără printre principalii vinovați ai eșecului organizării secțiilor de votare din străinătate, motiv pentru care a și fost remaniat în urmă cu aproximativ o lună. De asemenea, domnia sa a afișat o atitudine constant arogantă la adresa românilor din Diaspora care doreau să voteze”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Diaspora transmis, sâmbătă, AGERPRES.

PNL Diaspora consideră „inacceptabil faptul ca, la numai câteva săptămâni după ce un ministru este remaniat pe motiv de incompetență și conduită inadecvată cu funcția pe care o ocupă, aceeași persoană să fie numită într-o altă demnitate publică, așa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.

„De asemenea, maniera aleasă de Victor Pota pentru a-l reintroduce pe Stanoevici în Guvern — vineri seara, la adăpostul ultimelor minute de program — este exponențială pentru stilul abject în care PSD înțelege să conducă executivul. „Cu câteva zile în urmă, premierul Ponta lansa un apel în care cerea românilor să îi acorde timpul necesar pentru a înțelege cu ce anume a greșit și care sunt cauzele uriașului vot de blam primit în 16 noiembrie”, se mai arată în comunicat

PNL Diaspora susține că „prin acest gest Victor Ponta demonstrează tuturor că nu este capabil de autocritică și că nu va putea înțelege niciodată nimic din propriile greșeli”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.