Negrițoiu anunță revizuirea politicii de investiții

Anul 2014 a fost, pentru toate piețele de servicii financiare non-bancare, un an mai frământat și un an de reașezare, iar piața de capital a cunoscut transformări radicale, afirmă președintele Autorității de Supraveghere Financiară /ASF/, Mișu Negrițoiu, într-un interviu acordat Agerpres.

Sistemul de pensii private este foarte sigur și solid, dar unele mecanisme de garantare sunt excesive, iar unul dintre obiectivele principale ale ASF pentru 2015 este revizuirea politicii de plasamente și investiții a fondurilor, foarte restrictivă la acest moment, scopul fiind mobilizarea unei părți din fondurile din depozitele bancare, unde ‘nu fac mai deloc bani’, către instrumente ale pieței de capital.

Președintele ASF se referă pe larg și la piața asigurărilor și la problematica segmentului de asigurări RCA, unde ASF are în vedere mai multe direcții de acțiune. Mișu Negrițoiu arată că notificările transmise ASF de către societățile de asigurări privind modificările de tarife RCA pentru 2015 nu confirmă ‘nici pe departe’ creșterile de preț din piață și că ASF are posibilitatea să ceară explicații suplimentare, modelele care stau la baza acestor calcule și chiar să le returneze societăților de asigurare și să le solicite să le refacă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.