Un grup de jurnaliști cer dezbateri transparente pe Codul Electoral

0

Un grup de jurnalişti acreditaţi la Parlament au iniţiat şi semnat, duminică, o petiţie publică prin care solicită accesul liber şi direct la dezbaterile din Comisia parlamentară de Cod electoral, care urmează să elaboreze viitoarele legi electorale.

Jurnaliştii precizează, în cadrul petiţiei, că membrii Comisiei de Cod electoral le-au limitat accesul direct şi liber la dezbaterile legilor electorale, prevalându-se de o prevedere controversată a propriului regulament de funcţionare, şi solicită permiterea accesului liber, imediat, direct şi fără limite la şedinţele Comisiei, pe toată durata acestora. informează Mediafax.

Petiţia a fost postată pe Internet, iar lista de semnături este deschisă: http://www.petitieonline.com/press_access_cod_electoral

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a justificat miercuri faptul că accesul presei este îngrădit la lucrările Comisiei de Cod electoral, în timpul şedinţelor, prin eşecul demersului de revizuire a Constituţiei, care a fost ”un show de presă”, în care se făceau declaraţii politice. Zgonea a invocat hotărârea plenului Parlamentului din februarie 2013, prin care s-a decis înfiinţarea comisiei, şi care menţionează că ”lucrările nu sunt publice”.

Comisia comună pentru elaborarea Codului electoral s-a întrunit miercuri în prima şedinţă din anul 2015, în condiţiile în care termenul fixat pentru finalizarea noilor legi electorale, decis de plenul comun al Parlamentului, expiră pe 30 iunie, perioada fiind mai mica de jumătate de an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.