Milioane de vieți ar putea fi salvate prin măsuri preventive
Aproape jumătate din decesele provocate de boli netransmisibile, precum cancerul sau diabetul, ar putea fi evitate prin măsuri preventive, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), într-un raport prezentat luni, la Geneva, informează France Presse.
„Investind între unul şi trei dolari pe an de persoană, ţările ar putea diminua puternic numărul pacienţilor şi al deceselor cauzate de aceste maladii netransmisibile”, a declarat Margaret Chan, directoarea OMS, la prezentarea raportului.
Conform documentului, bolile netransmisibile provoacă în fiecare an 38 de milioane de decese şi 16 milioane dintre acestea pot fi evitate. În 2015, fiecare ţară ar trebui să-şi stabilească obiective pentru punerea în aplicare de măsuri preventive, fără de care „milioane de vieţi vor fi din nou curmate prea curând”, a continuat dr. Chan.
În anul 2000, 14,6 milioane de oameni au murit prematur de boli netransmisibile, din lipsa prevenţiei. Această cifră a crescut şi a depăşit 16 milioane în 2012, spune OMS. Decesele premature cauzate de boli netransmisibile ar putea fi evitate prin politici antitutun, antialcool şi în favoarea activităţilor fizice şi sportive.
Unele ţări au obţinut deja rezultate punând în aplicare acest plan. Bolile netransmisibile sunt cancerul, diabetul şi afecţiunile cardiace, pulmonare şi respiratorii.
Tutunul ucide şase milioane de oameni pe an, alcoolul- 3,3 milioane, lipsa de exerciţii fizice-3,2 milioane, iar excesul de sare în alimentaţie-1,7 milioane. OMS este îngrijorată şi de efectele negative ale obezităţii în rândul copiilor, care dezvoltă şi boli cardiovasculare, hipertensiune arterială sau boli asociate cu artroza.