Toni Greblă, urmărit penal!

0

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat, potrivit DNA. Greblă ar fi primit materiale electorale pentru campania din 2012, un autoturism BMW şi două rochii de la finul său, omul de afaceri Ion Bîrcină, pentru a interveni în sprijinul firmelor acestuia. Judecătorul CC a declarat, la ieşirea de la DNA, că faptele de care procurorii îl acuză nu au nicio legătură cu activitatea sa la CC, precizând că mai împrumuta o maşină de la Ion Bîrcină, dar „era în familie”.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis joi agenţiei Mediafax, că procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Toni Greblă, senator până în 18 decembrie 2013, în prezent judecător la Curtea Constituţională, că este urmărit penal, fiindu-i prezentate acuzaţiile. Toni Greblă mai este acuzat că, începând din august 2014, ar fi întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Ion Bîrcină şi Constantin Bartolomeu Săvoiu, cunoscut ca „Generalul”.

„Împreună cu alte persoane, suspectul Toni Greblă a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană”, au precizat procurorii DNA, în comunicatul de presă.

Anchetatorii susţin că membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, şi au acţionat coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

„În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 – Codul Vamal”, a mai arătat DNA în comunicat.

Toni Greblă, în vârstă de 62 de ani, este de profesie avocat, în perioada 1980-1989 făcând parte din Baroul Gorj. El a fost fondatorul CFSN Gorj, fiind preşedinte al filialei, iar în 1990 a fost numit prefect de Gorj, fiind primul prefect al judeţului după revoluţie. Toni Greblă a ocupta funcţia de prefect al judeţului Gorj până în anul 1993, după care a fost, până în 1997, prim-secretar la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul European al Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale din Geneva.

Toni Greblă a mai fost prefect de Gorj şi în perioada 2000-2003, iar ulterior, până în 2004, a fost consilier la Ministerul Administraţiei şi Internelor. În perioada 2005-2008, a fost director general al Asociaţiei Patronale Miniere din Romănia PATROMIN.

În 2008, Toni Grelă a fost ales senator de Gorj, din partea PSD, în legislatura 2008-2012 fiind preşedintele Comisiei Juridice din Senat, iar din 2012, când a fost ales din nou senator, a fost vicepreşedinte al acestei comisii. El este judecător la Curtea Constituţională din decembrie 2013, din partea Senatului, înlocuind-o atunci pe judecătoarea Iulia Motoc, aleasă magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De-a lungul timpului, Toni Grebla a apărut alături de mai multe persoane controversate, între care Ion Bîrcină, considerat unul din cei mai bogaţi oameni de afaceri de etnie romă din Gorj şi cunoscut pentru afacerile sale controversate cu statul.

Constantin Bartolomeu Săvoiu, în vârstă de 70 de ani, este general în rezervă, fiind şi Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

În octombrie 2012, omul de afaceri de etnie romă Ion Bîrcină a fost trimis în judecată de DNA, alături de alţi trei parteneri de afaceri de-ai săi, pentru că ar fi oferit mită de peste o jumătate de milion de euro fostului senator Gergely Olosz, pentru a-i fi atribuit preferenţial un contract de furnizare de energie la CEZ Oltenia, în perioada 2007-2008 Gergely Olosz fiind preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

În iulie 2013, Bîrcină a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare în acest dosar, în timp ce Olosz Gergely a fost condamnat la şapte ani de închisoare. În prezent, dosarul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, după ce magistraţii au stabilit că Tribunalul nu era competent să judece cauza, întrucât fostul parlamentar avea calitatea de avocat, ceea ce atrage competenţa Curţii de Apel. Următorul termen în acest proces este stabilit pentru 13 februarie.

În ianuarie 2012, Ion Bîrcină a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru mărturie mincinoasă, într-un dosar care viza un bărbat din Gorj condamnat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. La momentul respectiv, Bîrcină a fost eliberat din arestul IPJ Gorj după 24 de ore, el plecând de la sediul Poliţiei Gorj cu un bolid de lux care avea în parbriz ecuson de liberă trecere eliberat de Senatul României.

În aprilie 2010, Bârcină a organizat o nuntă fastuoasă pentru fiica sa, pentru mai multe zeci de minute el plătind trei elicoptere care să stea în zbor deasupra Porţii Sărutului, pe parcursul ceremoniei de căsătorie. Toni Greblă, care atunci era senator PSD de Gorj, a fost naş al fiicei lui Bîrcină.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.