A murit căzând în cuțitul cu care vrea să-și ucidă soția

0

Un bărbat de 43 de ani din Vaslui a murit după ce a căzut chiar în lama cuţitului cu care îşi ameninţa soţia.  Rana adâncă din piept i-a fost fatală. Medicii l-au resuscitat zeci de minute, dar manevrele au fost în zadar.

Tragedia s-a petrecut în localitatea Muntenii de Sus, judeţul Vaslui. Bărbatul obişnuia să bea, iar certurile se ţineau lanţ în familie. De această dată, a luat un cuţit şi şi-a ameninţat soţia. Numai că, ameţit de alcool, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut chiar în lama cuţitului pe care-l avea în mână, potrivit România TV.

Medicii au încercat zeci de minute să-l resusciteze, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. Rudele sunt şocate. „Era un baiat cuminte. Muncea pentru familia lui”, au declarat rudele.”Soţia bărbatului a declarat că în timp ce se aflau în locuinţă, acesta s-a dezechilibrat, iar când a căzut şi-a provocat o leziune”, a spus Mihalea Straub de la IPJ Vaslui.

Bărbatul era tatăl a şase copii, cel mai mic are doar 4 ani.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.