Deputații juriști s-au certat pe marginea legii falimentului personal

Scandal şi tragere de timp la Comisia juridică din Camera Deputaţilor, unde, marţi, s-a dezbătut Legea insolvenţei persoanelor fizice. Deputaţii jurişti s-au chinuit să schimbe titlul proiectului de lege şi să-l discute pe articole, dezbaterile degenerând în certuri şi atacuri la persoană. 

Certurile dintre parlamentari au fost singurele care au animat lucrările comisiei, după ore în care abia au reuşit să schimbe titlul proiectul şi să dezbată câteva articole.

Deputatul PSD Ana Birchall i-a criticat pe membrii PNL din comisie pe motiv că nu citesc textul şi anexele proiectului şi ar fi nevoită să facă educaţie pe procedura insolvenţei.”Colegul induce ideea că textul nu a fost bine scris, nu l-a citit în totalitate. Să nu se spună despre mine că nu am redactat profesionist. (…) Nu este vina mea că trebuie să fac educaţie pe procedura insolvenţei”, a atacat Birchall.

În replică, deputaţii PNL i-au spus lui Birchall că atacă la persoană şi i-au reproşat acesteia „tonul de profesor”.”Mi se pare că există o incisivitate în comisie care nu-şi are locul, este şi tonul dumneavoastră de profesor. (…) Am primit multe referinţe privind lacunele acestui proiect. Nu mai faceţi trimiteri la persoane. Acceptaţi că acest proiect este perfectibil”, a spus deputatul PNL Dan Culeţu.”Nu am atacat pe nimeni la persoană, îmi apăr proiectul de lege”, a răspuns Birchall, arătând că cei de la PNL au atacat-o.

Birchall a fost ameninţată şi cu evacuarea din sală.”Daca nu va potoliti, va reamintesc ca am posibilitatea sa va dau afara din sala. Vorbiti cand vi se da cuvantul”, i-a atras atenţie preşedintele de şedinţă.

Marţi, deputaţii din comisie au reuşit să modifice titlul legii în procedura insolvenţei persoanelor fizice şi au introdus mai multe principii de bază. Astfel, aplicarea acestui proiect are la bază acordarea unei şanse debitorului de bună credinţă de redresare a situaţiei financiare prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor, sprijinirea ieşirii din starea de supraîndatorare a debitorului, inclusiv prin descărcarea de datorii, în condiţiile legii, într-un mod sistematic şi raţional, maximizarea gradului de recuperare a creanţelor şi a gradului de valorificare a activelor, atunci când este cazul.

Alte principii sunt asigurarea unei proceduri administrative şi judiciare eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri, asigurarea unei proceduri administrative şi judiciare pentru stabilirea legalităţii creditului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.