Comisia SRI va inspecta brigada antiteroristă a Serviciului

Comisia parlamentară de control a SRI a decis, joi, ca în perioada următoare să facă un control la brigada antiteroristă a SRI şi la centrul Cyber, pentru a vedea capacitatea de reacţie a Serviciului faţă de atacuri teroriste şi incidente cibernetice.

„Săptămâna viitoare primul act de control îl vom face la brigada contrateroristă din România, suntem interesaţi să vedem dacă capacitatea de reacţie a structurilor specializate din SRI fac faţă provocărilor masive teroriste cu care ne confruntăm în aceste momente. Am luat această decizie ca urmare a declaraţiile recente ale ministrului de externe britanic, care a precizat că pe teritoriul ţării noastre tranzitează membri cetăţeni ai UE suspecţi şi afliaţi la grupări teroriste. Vrem să vedem, săptămâna viitoare, în prima parte, capacitatea de reacţie a SRI. Eu sper că este una foarte bună, dar mergem la faţa locului să verificăm acest lucru”, a anunţat deputatul Georgian Pop (PSD), preşedintele Comisiei, citat de Mediafax.

El a mai spus că membrii comisiei vor verifica şi centrul Cyber, autoritatea naţională de securitatea cibernetică.”Tot în perioada următoare va fi la Centrul Cyber, SRI este autoritatea naţională care se ocupă de securitatea cibernetică a României. Suntem îngrijoraţi de faptul că în 2014, comparativ cu 2013, s-a dublat numărul de incidente cibernetice şi de atacuri teroriste. Vrem să ne asigurăm că are capacitatea SRI să contracareze aceste riscuri şi este voba şi de instrumentele legislative pe care noi, Parlamentul le dăm”, a adăugat Pop.

El a mai anunţat şi un control la Direcţia care se ocupă cu ameninţările transfrontaliere.

„Un alt control îl vom face la Direcţia care se ocupă de ameninţările transfrontaliere. Suntem stat de frontieră, avem o frontieră cu Ucraina, o ţară unde există conflict, război deschis.
În orice zonă de conflict există o activitatea a grupurilor de criminalitate organizată de a sustrage din câmpul de luptă arme, pentru a le comercializa pe urmă în alte zone ale lumii. Este o mare ameninţare acest trafic de armament”, a mai precizat deputatul PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.