„Două vizite”, la Teatrul Tineretului

0
„Două vizite” aduce în faţa publicului iubitor de teatru printr-un colaj de două piese scurte într-un singur act ale dramaturgului rus A.P.Cehov: „Ursul” şi „Cerere în căsătorie”, problematica veşnic actuală a căsătoriei, o montare scenică actuală şi plină de viaţă.
   
Tema fundamentală a piesei este „căsătoria”, invocată atât în prima jumătate prin jelituri şi regrete, cât şi în cea de-a doua parte, când treptat publicul spectacor descoperă că rezolvările conflictelor dintre cei doi îi apropie tot mai mult şi îi îndreaptă inevitabil spre o cerere în căsătorie. Montarea scenică a lui Florin Şerbănescu amplifică conflictul prin distribuţia aleasă şi prin faptul că finalul nu curge atât de evident şi de fericit precum s-ar aştepta spectatorii, suspansul şi noutatea mergând braţ la braţ până la final.

Ceea ce părea a fi o scurtă cerere în căsătorie se transformă într-o aventură cu leşin, ameninţări, bătăi de inimă, palpitaţii, iar la final şampanie. O vizită, două vizite este/sunt o poveste/ două poveşti…sprintene şi de tot delicioase, veritabile felii de viaţă şi nepieritoare, din ţara cea buclucaşă a măriei sale Amor”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.