Lacrimile, arma secretă a lui Dorin Cocoș în fața instanței!

Imagini emoţionante cu Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea. Resemnat, milionarul – cunoscut ca un apropiat al cercului din jurul fostului preşedinte Traian Băsescu – pare că a ajuns la capătul puterilor.

Imaginile au fost surprinse în cursul audierilor de la ICCJ, potrivit spynews.ro. Dorin Cocoş pare să fi fost foarte afectat de chemarea fiului său, Alin, pentru a da explicaţii în faţa judecătorilor. Cocoş şi-a lăsat fruntea în palme, iar grimasa făcută arată cât de marcat a fost de acest episod. Omul de afaceri s-a aşezat pe banca din boxa acuzaţilor şi a început să plângă. S-a abţinut doar în momentul în care fiul său a ajuns în imediata sa apropiere.

Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu au fost arestaţi, sâmbătă, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost luată în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica şi nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

Adriean Videanu, Alin Cocoş şi Mihăilescu urmează să fie încarceraţi, în timp ce Dorin Cocoş şi Alina Bica sunt deja în arest în alte două dosare – dosarul Microsoft şi respectiv cel al despăgubirii ilegale pentru un teren supraevaluat.

În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.

Omul de afaceri Dorin Cocoş este urmărit penal în acelaşi dosar pentru trafic de influenţă şi dare de mită, fiul său Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, Adriean Videanu, pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Florentin Mihăilescu, pentru complicitate la luare de mită.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.