China a inaugurat primul laborator pentru a studia Ebola

0

China a inaugurat primul Laborator Național de Biosecuritate dedicat cercetării unor boli foarte contagioase și unde va studia virusul Ebola ca entitate vie, a informat luni ziarul oficial China Daily, citat de EFE.

Centrul, instalat la Wuhan, capitala provinciei Hubei, este primul care se deschide în țara asiatică având cel mai ridicat standard de biosecuritate (nivelul 4) și care a fost construit cu ajutorul Franței.

Deși peste zece institute de cercetare chineze au participat deja la studii asupra virusului Ebola, mai ales privind tehnicile de diagnosticare și dezvoltare de vaccinuri, laboratorul este pionier în domeniul studierii unor virusuri precum Ebola, ca entități vii.

Yuan Zhiming, directorul noului centru din Wuhan, a explicat că fără un laborator cu un nivel 4 de biosecuritate ‘nu există posibilitate de a experimenta pe virusuri vii sau testarea acestora pe animale’. Până acum, cercetările desfășurate în China pe Ebola se bazau pe gene sau pe proteine ale virusului, a precizat Yuan.

Proiectul de creare a unui laborator de nivel 4 a fost aprobat de guvernul chinez în 2003, după izbucnirea unui focar de gripă aviară, însă construcția sa a început de abia în 2011. Experții francezi au colaborat la design, la stabilirea standardelor de securitate și la pregătirea personalului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.