Costurile tratării diabetului s-au dublat

0

Costurile tratării diabetului s-au dublat în ultimele două decenii, în SUA, conform unui studiu realizat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDCP), informează Reuters.

Un pacient suferind de diabet cheltuiește în prezent cu 2.790 de dolari pe an mai mult pentru ținerea sub control a acestei boli decât cheltuia în 1987, iar mai mult de jumătate din această sumă este cheltuită pe medicamente.’Oamenii trebuie să fie conștienți de creșterea substanțială a costurilor asociate diabetului, ce a fost parțial determinată de prețurile mai mari pe care le au medicamentele mai noi”, susține Xiaohui Zhou, specialist în economie din cadrul CDCP, coordonatorul acestei analize.

Zhou și colegii săi au comparat datele privind cheltuielile asociate diabetului pentru anii 1987, 2000 — 2001 și 2010 — 2011. O analiză realizată în 1987 pe 22.538 de diabetici indica faptul că aceste persoane cheltuiau mai mult cu 2,588 de dolari pe an pe servicii medicale și medicamente decât persoanele care nu sufereau de diabet. În 2000 și 2010, conform unor analize realizate pe un eșantion mai mare de diabetici (în jur de 39.000), cheltuielile suplimentare suportate de persoanele care suferă de această boală au crescut cu 4.205 de dolari și respectiv cu 5.378 de dolari. De asemenea, conform analizei, 55% din cheltuielile pentru ținerea sub control a acestei maladii se îndreaptă spre achiziția de medicamente.

Costurile tratării diabetului au crescut, conform concluziilor acestui studiu, pentru că pacienții folosesc în prezent o medicație mai variată dar și pentru că prețul acestor medicamente a crescut la rândul său.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.