Premieră medicală în România

0

O femeie de 29 de ani, însărcinată şi diagnosticată cu cancer de col uterin, a fost supusă unei intervenţii chirugicale pentru suferinţa malignă, realizată în premieră, în România, fără să fie pusă în pericol viaţa fătului şi nici funcţia reproductivă.

Operaţia care a salvat două vieţi este de tratament conservator al cancerului de col uterin în timpul sarcinii şi a fost efectuată pro bono de doctorul Petre Brătilă, la Spitalul Euroclinic, în Capitală.

„Este o intervenţie în premieră. Prin operaţia de tratament conservator al cancerului de col uterin oferim femeilor şansa nu numai de a conserva funcţia reproductivă, dar şi de a păstra o sarcină în evoluţie, care poate fi dusă cu succes la termen”, a explicat Brătilă.

El a mai spus că, deşi relativ rar, un astfel de caz, cum este cel al Dianei, în care o femeie însărcinată este diagnosticată cu o formă invazivă de cancer de col uterin, reprezintă o provocare şi o situaţie extrem de complexă, atât pentru ginecolog, cât şi pentru mamă.”Este foarte important pentru o astfel de pacientă să nu ia decizia de a întrerupe sarcina, doar pentru că nu ar exista vreun tratament. În anumite situaţii, există o soluţie atât pentru mamă, cât şi pentru copilul nenăscut. Tehnica pe care am folosit-o se numşte trachelectomie sau procedura de tratament conservator al cancerului de col uterin şi este indicată doar în cazuri atent selecţionate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA şi IB) şi în care ganglionii pelvici nu sunt invadaţi de celulele canceroase”, a medicul Brătilă.

Medicul a mai spus că operaţia a fost foarte dificilă, atât din punctul de vedere al anesteziei, cât si al procedurii în sine, deoarece pe masa de operaţie erau doi pacineţi simultan: mama şi fătul.

„În săptămâna 13 de sarcină, fătul are aproximativ 6 – 7 cm de la creştet la şezut, fiind de mărimea unei mandarine. Această operaţie confirmă că acest cancer de col uterin în stadiu incipient poate fi tratat şi în timpul sarcinii”, a precizat profesorul Petre Brătilă.

La fiecare cinci ore, o femeie moare în România de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită. Peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România, incidenţa fiind cea mai ridicată din Europa Centrală şi de Est, conform unui raport întocmit în 2013 de Centrul Internaţional pentru Informare HPV.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.