„Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”, redeschis

Parchetul General informează, joi, că este redeschis dosarul privind circumstanțele în care s-au produs evenimentele cunoscute sub denumirea generică „Mineriada 13-15 iunie 1990”.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/ P/ 2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis joi Agerpres.

Sursa citată precizează că dosarul penal nr. 175/ P/ 2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică are ca obiect cercetarea evenimentelor produse, în perioada 13-15 iunie 1990, evenimente cunoscute sub denumirea generică ”Mineriada 13-15 iunie 1990”.”Prin ordonanța nr. 3/ C3/ 2015 din 05.02.2015 procurorul general al PÎCCJ a dispus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Urmează ca redeschiderea urmăririi penale în cauză să fie supusă, conform legii, confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție”, mai precizează Parchetul General.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.