Muzeul Țăranului Român, 25 de ani de la reînființare

Muzeul Țăranului Român (MȚR) împlinește, joi, 25 de ani de la reînființare, iar în ziua aniversară, între orele 10,00 și 18,00, intrarea este liberă, informează un comunicat al instituției transmis Agerpres.

În 1990, ministrul Culturii Andrei Pleșu l-a numit la conducerea Muzeului de la Șosea pe pictorul Horia Bernea, cel care timp de 10 ani, împreună cu echipa sa, va reașeza colecția înstrăinată în anii comunismului și va face „să renască un muzeu centenar”, după cum își amintește Irina Nicolau, citată în comunicat.

În anul 1996, reprezentanții muzeului au primit Premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Până în prezent, Muzeul Țăranului Român este singurul din țară care deține această distincție în patrimoniul său.

„Prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi, dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea ‘produselor țăranului român’, prin activitățile sale cu copiii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme, colocvii și seri culturale etc.), Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate”, se arată în comunicat.

În zilele de 5, 6 și 7 februarie, publicul beneficiază de ghidaje gratuite la orele 11,00 și 15,00. Muzeul se va sărbători pe tot parcursul anului cu expoziții, concerte, târguri cu meșteri și ateliere de creativitate pentru copii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.