Bănicioiu, despre șpaga din spitale

0

La aproape un an de la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a venit, sâmbătă, la Realitatea TV, şi a vorbit despre neajunsurile din sistemul sanitar, declarându-se nemulțumit de „multe chestiuni” din mandatul său, în special de „starea spitalelor care nu sunt în subordinea Ministerului Sănătății”. Pe de altă parte, Bănicioiu a recunoscut că, în spitale, medicii iau mită, afirmând că a încercat să rezolve această problemă prin „controale”.

„Controale, doamnă, controale peste controale. Primul pas în a corecta sistemul este acela de a nu mai ascunde mizeria sub preş. Când vom face toate aceste chestiuni, salarizare şi să nu mai blocăm posturile, atunci da, lumea n-o să mai ia şpagă, n-o să mai fie acest flagel în România”, a afirmat Nicolae Bănicioiu.

În contextul în care, în prezent, în sistemul sanitar, deficitul de personal ajunge la 40 de mii de angajaţi, iar datele arată că la fiecare cinci ore, un medic român pleacă din ţară pentru a îngriji bolnavi străini, Bănicioiu a afirmat: „Am deblocat 4.000 de posturi. Prima condiţie ca să poţi să lucrezi undeva este să ai unde să lucrezi. A doua chestiune este salarizarea”, a precizat Bănicioiu.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a declarat, în exclusivitate la Realitatea TV, că săptămâna viitoare va introduce, în dezbatere publică, legea privind creşterea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar.”Nu poţi să ţii asistenta de la 6 milioane şi medicul de la 12 milioane în sus. Dăm posibiltatea autorităţilor locale, ca din bugetul lor, să poată să intervină pe cheltuielile de personal, asta înseamnă că dacă la Tulcea sau la Călăraşi nu ai ATI-ist, vor avea posibilitatea să-i plătească ATI-istului salariul”, a spus ministrul Sănătății.

În ceea ce privește imaginile care apar în presă, în fiecare săptămână, înfățișând realitatea cruntă din spitale, mizeria şi lipsurile existente, Bănicoiu a explicat:”Sunt multe chestiuni care mă nemulţumesc în mandat. Pe locul întâi este în mare parte starea spitalelor care nu sunt în subordinea Ministerului Sănătății. Să terminăm cu secţia de pediatrie de la Călăraşi şi a spitalului Judeţean. Acolo mizeria este foarte mare. Nu poţi să laşi tot timpul spitalul subfinanţat după care vii şi te plângi, dom’le, nu ştii ce s-a întâmplat”, a spus ministrul Sănătății.

În altă ordine de idei, Nicolae Bănicioiu a promis că, în câţiva ani, spitalele noastre vor arăta ca cele din Europa.”Este nevoie de 3, 4 ani de investiţii continue. Ceea ce nu s-a făcut în multe zeci de ani nu se poate schimba în nouă luni sau într-un an sau în doi ani”, a afirmat Nicolae Bănicioiu.

La sfârşitul lunii trecute, însă, Bănicioiu anunţa un alt termen.”Dacă toate lucrurile care au început vor continua, în 2, 3 ani de zile, sistemul românesc poate fi la nivelul sistemelor din ţările cu care dvs. ne comparaţi: Germania, Franţa”, declară Nicolae Bănicioiu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.